Joint venture-ul Naval Group – Fincantieri, liderii din Franţa şi Italia în domeniul naval şi competitori în licitaţia pentru corvete din România, se va numi ”NAVIRIS”, conform anunţului făcut miercuri de cele două companii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderii din domeniul naval din Italia şi Franţa, Fincantieri şi Naval Group, au anunţat în 14 iunie crearea unui joint venture, iar miercuri au făcut public numele acestuia, care va fi ”NAVIRIS”.
Numele a fost prezentat în cadrul recentului Comitet Director desfăşurat la Genova, for care se reuneşte trimestrial, alternativ în Franţa şi Italia, şi reprezintă un nou pas în colaborarea strânsă dintre Fincantieri şi Naval Group, relatează navalnews.com.
Cele două companii şi-au disputat contractul corvetelor din România, de peste 1 miliard de euro, contract atribuit asocierii dintre Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa şi contestat de cel de-al treilea competitor, Damen. Contestaţia a fost însă respinsă de Tribunalul Bucureşti, decizia nefiind definitivă.
Acordul, care survine aprobării date de consiliile de administraţie ale celor două companii, include proiectul ”Poseidon” şi creează condiţiile pentru formarea unei alianţe mai largi, în vederea întăririi cooperării navale militare, pentru crearea unei industrii de construcţii navale europene mai competitive.
Acordul a fost semnat de directorii generali ai celor două companii, Giuseppe Bono şi Hervé Guillou.
Prin intermediul acestei companii mixte, Fincantieri şi Naval Group vor putea să desfăşoare activităţi de cercetare şi dezvoltare, să optimizeze procesele de achiziţii şi să pregătească oferte pentru programele binaţionale şi pieţele de export.
Noua companie va avea sediul la Genova şi o filială la Ollioules, în Franţa. Consiliul de administraţie al companiei mixte va include şase membri, câte trei din partea fiecărei companii.
Pentru primul mandat de trei ani, preşedintele şi directorul operaţional vor fi numiţi de Fincantieri, iar Naval Group va numi directorul general şi directorul financiar. Între membrii consiliului de administraţie al noii companii se vor afla Giuseppe Bono, cu funcţia de preşedinte, şi Hervé Guillou.
Alianţa a fost prezentată de cele două companii drept o oportunitate extraordinară pentru ambele grupuri şi ecosistemele lor, de a obţine contracte de export, a dezvolta tehnologii noi şi de a îmbunătăţi competitivitatea sectoarelor navale ale ambelor ţări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.