Volumul tranzacţiilor imobiliare comerciale a ajuns anul trecut la 900 de milioane de euro, în creştere cu 30% faţă de 2019, iar 15% dintre aceste investiţii au fost făcute de antreprenorii locali, reiese dintr-o analiză efectuată de compania de consultanţă imobiliară JLL România, care mai arată că companiile autohtone au început să prindă încredere în investiţiile imobiliare din sectorul comercial (office, retail, industrial şi hotelier).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Piaţa de investiţii imobiliare a devenit o alternativă din ce în ce mai atractivă pentru antreprenorii români, care sunt interesaţi să îşi diversifice instrumentele prin care să-şi plaseze capitalul obţinut din alte business-uri. De la o medie de aproximativ 5% din volumul anual investit în active imobiliare comerciale în 2018, capitalul de origine locală a ajuns să cumuleze 15% din valoarea pieţei de investiţii în 2020, potrivit JLL.

”În ultima perioadă am văzut un număr important de oameni de afaceri români care investesc în imobiliare, în special în achiziţii de proiecte existente, fie după ce şi-au vândut business-urile pe care le-au adus la un nivel de maturitate, fie pe lângă dezvoltarea afacerilor care i-au consacrat. Dacă în primele etape ale pieţei imobiliare moderne, antreprenorii români au evitat să investească în proprietăţi comerciale, acest lucru s-a schimbat dramatic în decursul ultimilor 3 ani”, a declarat directorul departamentului Capital Markets JLL România, Andrei Văcaru.

Grupul Dedeman, care deţine cel mai mare lanţ de bricolaj din România, este probabil cel mai elocvent exemplu de investitori autohtoni care şi-au diversificat portofoliul achiziţionând proprietăţi imobiliare. În 2019, afacerile Dedeman au ajuns la aproape 1,6 miliarde de euro, iar până acum în imobiliare au investit peste 300 milioane de euro.

În acelaşi timp, există un număr mare de antreprenori mai puţin cunoscuţi publicului larg care au investit în proiecte de mai mici dimensiuni, în principal sume de sub 20 milioane de euro per proiect. 

România urmează astfel trendul care se manifestă deja în regiune şi, dacă ne referim doar la Ungaria sau Cehia, vedem că în ambele ţări capitalul autohton ocupă un rol foarte important pe piaţa investiţiilor imobiliare, se mai arată în raportul JLL. În Ungaria, în 2020, 47% din volumul tranzacţiilor a fost realizat de investitori locali, iar în Cehia, procentul ajunge la 39%. 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.