România are o situaţie macroeconomică foarte bună, dar şi riscurile sunt mai mari, în contextul în care motoarele reprezentate de stimulii fiscali şi monetari vor scădea în intensitate, iar creditarea trebuie să redevină motorul creşterii economice, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul Forumului Pieţei Financiare, organizat de Asociaţia Română a Băncilor (ARB).
Guvernatorul a subliniat că nu a văzut niciodată o situaţie macroeconomică atât de bună în România, în contextul existenţei unui exces de lichiditate şi a unei stabilităţi crescute a preţurilor. Însă, el a avertizat asupra creşterii riscurilor, pe măsură ce stimulii fiscali şi monetari scad în intensitate.
”Nu am vazut niciodată o situaţie macroeconomică mai bună (...). Însă, când ajungem mai sus, riscul unei scăderi devine mai mare. (...) Avem o situaţie macroconomică bună, de care însă trebuie să avem grija pentru că există riscuri mai mari care trebuie administrate mai bine”, a afirmat Isărescu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Guvernatorul a atras atenţia băncilor că acţionarii băncilor ar putea pune întrebări, în condiţiile în care lichiditatea este foarte ridicată, iar creditarea a scăzut.
”Acţionarii ar putea să vă tragă de urechi, să vă întrebe ce faceţi cu atâta capital, este capital nefolosit. Sunt sigur că, dacă nu v-au intrebat, o să vă întrebe”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul a atras atenţia că economisirea din România este mult mai mare decât creditarea, iar structura creditului este mult mai stabilă, pe măsură ce creditarea în valută s-a redus.
”Am scăpat de acest mare risc al creditului în valută, luat de cei care câştigau în lei, dar fără să blocăm creditul în valută, dacă făceam asta le dădeam exportatorilor riscul valutar”, a spus Isărescu.
Guvernatorul conideră că trebuie clarificat cadrul legal al activităţii bancare, în special în ceea ce priveşte protecţia consumatorului.
”BNR a fost acuzată că nu se ocupă de protecţia consumatorului. Însă, în ţările în care banca centrală se ocupă de asta, nu se ocupă şi de supraveghere, sunt domenii conflictuale. Trebuie să protejăm banii deponenţilor, să cerem băncilor să recupereze banii, să fim mai răi cu debitorii. Se împacă asta cu protecţia benficiarului de credite? Nu prea”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul a subliniat că băncile nu sunt societăţi de caritate, iar ele ”dau credite ca să obţină banii înapoi”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.