Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că agitaţia este caracteristică perioadelor de criză, dar consideră că autorităţile trebuie să transmită mai calm. "Am înţeles şi eu mesajul, mai bem câte un ceai de tei. Eu l-am băut cu Eugen Rădulescu. E un sfat bun pentru că şi acest canal psiho-social al anticipaţiilor, discuţiile care nu se mai termină cu inflaţia şi exagerările sunt specifice, dar nu fac bine", a declarat el.
"Nu există în politica monetară alb şi negru, nu există opţiunile astea. Tragi o linie, facem recesiune sau inflaţie sau cum reducem inflaţia numai cu costul recesiunii. Trebuie să facem un dozaj pentru că o recesiune, mai ales dacă inflaţia este determinată de partea ofertei, deci o insuficienţă de ofertă sau ofertă costisitoare, nu te ajută. (…) O să vedeţi că la nivelul cererii suntem cu un exces de cerere la limită. Abordările astea simpliste, hai să facem dobânzile real pozitive. Are cineva în lumea de astăzi, în prezent? Nu are, pentru că este altceva. Este vorba de un şoc pe partea ofertei”, a explicat guvernatorul BNR.
El crede că nu strică mai mult calm, menţionând că agitaţia este caracteristică perioadelor de criză.
"Presiunile costurilor s-au transmis cel mai acut pe segmentul alimentelor procesate, cu ponderi ridicate ale cheltuielilor cu materiile prime si transportul. Preţurile energiei s-au transmis în cotaţiile produselor agroalimentare, pe canalul costurilor cu transportul, îngrăşăminte şi furaje, dar şi pe un fundal, să spunem, de început de panică. Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitaţia e caracteristică perioadelor de criză. E de înţeles, dar eu cred că autorităţile noastre trebuie să transmită mai calm. Am înţeles şi eu mesajul, mai bem câte un ceai de tei. Eu l-am băut cu Eugen Rădulescu. E un sfat bun pentru că şi acest canal psiho-social al anticipaţiilor, discuţiile care nu se mai termină cu inflaţia şi exagerările sunt specifice, dar nu fac bine”, a mai transmis Isărescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.