În luna ianuarie 2023, au fost eliberate 2.079 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 18,5%, faţă de luna ianuarie 2022, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În luna ianuarie 2023 s-au eliberat 2.079 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-18,5% faţă de luna ianuarie 2022), cu o suprafaţă utilă totală de 560.129 mp (-7%). Din totalul autorizatiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 70,4% sunt pentru zona rurală. În luna ianuarie 2023 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-471 autorizaţii), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-153 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-105), Nord-Est (-85), Sud-Est (-65), Vest (-46), Sud-Vest Oltenia (-43) şi Sud-Muntenia(-5). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+31)”, indică datele INS.

În luna ianuarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2022, s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+2,8%) şi o scădere a suprafaţei utile totale (-7,6%).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în luna ianuarie 2023 s-a înregistrat o scădere (-18.684 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (-71.806 mp), Nord-Vest (-21.003), Vest (-7.538) şi Sud-Est (-3.747).

Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+47.095 mp), Bucureşti-Ilfov (+24.984), Sud-Muntenia (+9.123) şi Nord-Est (+4.208).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.