Inflaţia din zona euro a accelerat în mod neaşteptat în decembrie, la nivelul record de 5%, de la 4,9% luna precedentă, o evoluţie inconfortabilă pentru Banca Centrală Europeană (BCE) care a subestimat în mod constant preţiunea preţurilor şi a fost criticată din acest motiv chiar şi de unii oficiali ai săi, transmite Reuters.
Analiştii anticipau ca inflaţia să atingă nivelul de 4,7%.
Preţurile energiei, care au urcat cu 26% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, au rămas principalul motiv al accelerării inflaţiei, dar creşterea preţurilor alimentelor, serviciilor şi bunurilor importante a fost cu mult peste ţinta generală de inflaţie a BCE, de 2%, potrivit datelor publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Odată cu revenirea activităţilor economice după şocul pandemic de anul trecut, s-a declanţat creşterea preţurilor, luând prin surprindere BCE, care în urmă cu câteva luni anticipa că inflaţia va fi temporară.
Presiunea a fost amplificată de blocajele lanţului de aprovizionare, care au redus disponibilitatea produselor de larg consum, în timp ce gospodăriile, forţate să-şi economisească banii pentru un an, au început să cheltuie pentru orice, de la maşini noi la mese la restaurant.
Opiniile diferă cu privire la cât de repede va încetini inflaţia şi la ce nivel se va stabiliza, odată ce economia se va adapta la o nouă normalitate.
BCE anticipează că inflaţia va reveni sub 2% până la sfârşitul acestui an, dar o listă lungă de factori de decizie influenţi pun la îndoială această naraţiune, avertizând că există riscul unor cifre mai mari şi că depăşirea ţintei inflaţiei ar putea persista.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.