Inflaţia din Regatul Unit a încetinit în martie de la 3,4%% la 3,2%, a anunţat miercuri Biroul pentru Statistică Naţională, dar nivelul peste aşteptări al indicatorului i-a determinat pe investitori să-şi reducă aşteptările privind momentul primei reduceri a dobânzii de referinţă a Băncii Angliei, transmite Reuters.
Economiştii chestionaţi de Reuters se aşteptau la o valoare de 3,1%.
Preţurile alimentelor au avut ceaq mai mare înfluenţă în scăderea indicatorului general, a spus ONS, în timp ce carburanţii au avut o influenţăcrescătoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Inflaţia de bază, excluzând energia, alimentele, alcoolul şi tutunul, a fost de 4,2%, comparativ cu o proiecţie de 4,1%.
Inflaţia serviciilor, un indicator cheie pentru factorii de decizie monetară din Marea Britanie, a încetinit de la 6,1% la 6% -fiind din nou peste aşteptările atât ale economiştilor, cât şi ale BOE.
În această săptămână, investitorii au monitorizat semnele de răcire a pieţei muncii din Regatul Unit, şomajul crescând în mod neaşteptat la 4,2% în perioada dintre decembrie şi februarie.
Creşterea salariilor, excluzând bonusurile, a încetinit între timp de la 6,1% în ianuarie la 6% în februarie.
Guvernatorul BOE, Andrew Bailey, a declarat marţi că a văzut ”dovezi puternice” că ratele dobânzilor mai mari lucrează pentru a domoli rata creşterii preţurilor, care a încetinit de la un vârf de 11,1% în octombrie 2022.
Prognoza băncii centrale este ca inflaţia să încetinească pentru scurt timp în primăvară până la ţinta de 2, înainte de a accelera uşor.
Dar o inflaţie de bază a lunii martie mai mare decât cea aşteptată, cu fermitate peste 4%, este probabil să crească speculaţiile conform cărora inflaţia se dovedeşte mai persistentă decât au sugerat prognozele recente, iar momentul primelor reduceri ale ratei dobânzii s-ar putea deplasa mai departe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.