Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,02%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Joi, indicele a scăzut la 3,02%, cel mai mic nivel din 21 iunie, când a fost 2,95%. Vineri, acesta a stagnat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, indicele Robor la şase luni a stagnat, vineri, la 3,33%, pentru a cincea oară consecutiv.
Miercuri, 19 decembrie, acest indice a scăzut de la 3,34% la 3,33%.
Guvernul a anunţat, recent, că va introduce, anul viitor, o ”taxă pe lăcomie” pe activele băncilor, acestea urmând să fie taxate diferenţiat, în funcţie de nivelul Robor la 3 şi la 6 luni. Executivul speră să obţină venituri suplimentare de 3,6 miliarde de lei anul viitor, din această taxă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...