India nu are planuri imediate de a ridica interdicţia privind exporturile de grâu, dar va continua să respecte acordurile care sunt încheiate direct cu alte guverne, a declarat ministrul Comerţului, Piyush Goyal, pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Al doilea cel mai mare producător de grâu din lume a interzis vânzările private de cereale în străinătate pe 14 mai, după ce un val de căldură a redus producţia şi preţurile interne au atins un nivel record.

Preţurile globale ale grâului au crescut după decizie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"În prezent, există instabilitate în lume, dacă ar fi să facem asta (să ridicăm interdicţia), ar ajuta doar comercianţii din piaţa neagră, acaparatorii şi speculatorii. Nici nu va ajuta ţările cu adevărat vulnerabile şi nevoiaşe", a spus Goyal când a fost întrebat dacă New Delhi avea vreun plan pentru a permite reluarea exporturilor private.

”Cel mai inteligent mod de a face acest lucru este prin intermediul căii de la guvern la guvern, prin care putem oferi grâu la preţuri accesibile celor mai vulnerabili săraci”, a spus el într-un interviu acordat miercuri, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Multe ţări importatoare de grâu, inclusiv membre ale naţiunilor G7, au cerut Indiei să-şi reconsidere decizia de a interzice vânzarea de grâu în străinătate.

Secretarul american pentru Agricultură, Tom Vilsack, a declarat luna aceasta că este ”profund îngrijorat” cu privire la interdicţie.

Goyal a mai spus că a fost în contact cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a explica raţiunea din spatele interzicerii exporturilor de grâu din India.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.