Grupul chinez Huawei a declarat că deficitul de semiconductori şi problemele de relocare a fabricii care au întârziat producţia şi livrările sedanului său electric Luxeed S7 ar trebui rezolvate de luna viitoare, potrivit publicaţiei locale Cailianshe, transmite Reuters.
Aceasta l-a citat pe directorul general al Huawei şi preşedintele soluţiilor sale de maşini inteligente, Richard Yu, care a vorbit despre problemele legate de sedanul Luxeed S7 al companiei Chery, la un forum anual organizat de institutul de cercetări EV100.
Reuters a relatat în ianuarie că producătorul chinez de automobile Chery şi un alt partener Huawei, Changan Auto, au depus plângeri la Huawei cu privire la modul în care problemele de producţie ale unei unităţi de calcul produsă de gigantul tehnologic au cauzat întârzieri la livrările modelului lor emblematic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Automobilul sedan Luxeed S7, primul model pentru marca Chery Luxeed EV, a avut comenzi de aproximativ 20.000 de unităţi, din 28 noiembrie.
Luxeed a declarat în ianuarie că cumpărătorii ar putea primi rambursări de până la 10.000 de yuani dacă nu pot ridica maşina aşa cum s-a angajat.
S7 are un preţ care porneşte de la 249.800 de yuani (34.716,62 dolari).
Brandul a fost lansat abia în noiembrie şi a fost foarte promovat de Huawei, Yu susţinând anterior că S7 ar depăşi modelul de lux Tesla S în performanţă şi la un preţ mai mic decât Model 3.
Yu a mai spus forumului EV100 că divizia sa de afaceri auto va avea probabil profit din aprilie, după ce a pierdut miliarde de yuani în ultimul an, susţinute de vânzările puternice de modele de gamă medie şi înaltă construite de partenerii săi.
Huawei şi-a lansat unitatea de maşini inteligente în 2019, cu scopul de a putea deveni echivalentul furnizorului german de automobile Bosch din era vehiculului electric inteligent (EV) şi de a furniza software şi componente partenerilor.
Dar aceasta este singura unitate care pierde bani dintre principalele şase divizii ale Huawei şi a adus venituri de doar un miliard de yuani în prima jumătate a anului 2023, o fracţiune din veniturile totale ale companiei, de 310,9 miliarde de yuani.
Anul trecut, Huawei a anunţat că va transforma unitatea într-o nouă companie, care va primi tehnologiile şi resursele de bază ale diviziei şi va primi investiţii de la parteneri precum producătorul auto Changan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.