Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi, o Ordonanţă de Urgenţă prin care se stabileşte cadrul legal pentru derularea fără întrerupere a proiectelor de infrastructură de transport, de dezvoltare a infrastructurii de management integrat al deşeurilor, dar şi a infrastructurii de risc şi de sănătate din perioada de programare 2021-2027.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Se adoptă, astfel, un pachet de măsuri pentru operaţionalizarea unei treimi din bugetul alocat Politicii de coeziune, respectiv 16 miliarde din cele aproximativ 45 miliarde de euro, pentru a accesa proiecte şi a dezvolta componenta de proiecte de investiţii pentru infrastructură de transport, sănătate, alimentare cu apă, gestionarea deşeurilor”, a transmis, joi seară, MIPE, într-un comunicat de presă.  

Potrivit sursei citate, actul normativ introduce reglementările necesare pentru începerea investiţiilor din fondurile alocate în perioada de programare 2021 – 2027 pentru Programul Operaţional Transport (POT), Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă (PODD) şi Programul Operaţional Sănătate (POS), în contextul în care aceste programe sunt în curs de aprobare de către Comisia europeană.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În mod specific, Ordonanţa de Urgenţă prevede posibilitatea introducerii în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a creditelor de angajament şi bugetare necesare proiectelor din cadrul Programului Operaţional Transport, Programului Operaţional Dezvoltare Durabilă şi Programului Opraţional Sănătate. 

De asemenea, se permite desfăşurarea activităţilor aferente autorităţilor de management: evaluare, contractare, acordare de avize de principiu, monitorizare, autorizare de cheltuieli si efectuare de plăti pentru priorităţile de finanţare incluse în cadrul celor trei programe operaţionale. Ulterior aprobării programelor, proiectele vor fi reevaluate pe cadrul legal şi procedural aferente acestuia cu adiţionarea modificărilor rezultate, dacă este cazul. Cheltuielile efectuate până la aprobarea Programului Operaţional de Transport, Programului Operaţional Dezvoltare Durabilă şi Programului Operaţional de Sănătate vor fi solicitate Comisiei Europene după aprobarea formală a acestora. 

”Este un mecanism foarte important pentru proiectele de infrastructură. Guvernul României acordă în continuare o atenţie deosebită acestei componente de dezvoltare a infrastructurii, pentru că înseamnă dezvoltarea României pe termen lung şi implementarea unor proiecte de importanţă strategică. De aceea, este foarte important ca aceste proiecte foarte complexe şi de mari valori să nu fie întrerupte, ci să avem continuitate în implementarea lor. Din lecţiile învăţate în perioadele precedente de programare, 2014-2020, dar şi în exerciţiul 2007-2013, să fim în măsură ca, de această dată, în timp corespunzător şi cu o calitate a proiectelor necesară pentru standardele europene de implementare, să putem duce aceste proiecte la bun sfârşit. Este important ca activităţile specifice gestionării fondurilor europene de către Autorităţile de Management să nu ocupe timpi morţi din ciclul de viaţă al proiectelor, câştigând astfel timp pentru implementare. Astfel, AM-urile pot derula etape precum lansarea apelurilor de proiecte, evaluare, selecţie şi contractare înainte de aprobarea Programelor Operaţionale”, a transmis ministrul Marcel Boloş. 

Investiţii de 9,7 mld. euro pentru infrastructura de transport 

Potrivit MIPE, Programul Operaţional Transport 2021-2027 are ca obiectiv asigurarea realizării investiţiilor ce răspund nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2021-2027,  în concordanţă cu Raportul de ţară şi Recomandările specifice de Ţară, dar şi cu strategia dezvoltată de România pentru recuperarea în mod sustenabil a decalajelor de dezvoltare a infrastructurii de transport, respectiv Programul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe perioada 2021-2030 (PI). 

”Programul Operaţional Transport va prelua intervenţiile începute în Programul Operaţional Infrastructură Mare a căror eligibilitate continuă în perioada 2021 – 2027. De asemenea, investiţiile prioritare în cadrul POT sunt cele prevăzute în Master Planul General de Transport al României (MPGT) şi Programul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport (PI), ambele documente strategice elaborate pe baza unei metodologii agreate cu Comisia Europeană şi cu experţii Băncii Europene de Investiţii (BEI) – JASPERS şi PASSA”, a transmis MIPE.  

Potrivit instituţiei, Ordonanţa de Urgenţă permite demararea cât mai rapidă a lucrărilor aferente unor proiecte majore în domeniul transporturilor, mai ales a proiectelor de infrastructură de transport rutier situate pe coridorul IV de transport transeuropean, dar şi a proiectelor de infrastructură feroviară situate pe coridorul IV de transport feroviar. 

3,05 miliarde de euro pentru apă şi canalizare şi 500 de milioane pentru gestionarea deşeurilor 

De asemenea, MIPE anunţă că investiţiile în apă – canal demarate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, dar şi cele în infrastructura de gestionare a deşeurilor vor fi continuate prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabile (PODD) şi vor fi finanţate cu prioritate. 

”Investiţiile Programului Operaţional Dezvoltare Durabilă vizează economia circulară şi vor susţine activităţile prioritare din ierarhia de gestionare a deşeurilor. Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă răspunde nevoilor de dezvoltare prin investiţii noi şi continuarea celor deja demarate pentru gestionarea deşeurilor municipale şi prin sprijinirea îmbunătăţirii guvernanţei în acest sector, pentru care este alocată suma de 500 de milioane de euro. Investiţiile pentru gestionarea deşeurilor municipale includ investiţii pentru colectarea separată a deşeurilor, instalaţii de tratare a deşeurilor colectate separat, precum şi închiderea de depozite neconforme”, precizează MIPE.  

De asemenea, 488 de milioane de euro sunt prevăzute pentru achiziţionarea a 1200 de ambulanţe. 

2,9 miliarde pentru infrastructura de sănătate 

MIPE oferă informaţii şi despre Programul Operaţional Sănătate, care se adresează nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate pentru a răspunde în timp adecvat şi în condiţii de calitate şi siguranţă nevoilor actuale de îmbunătăţire a accesului la servicii de diagnostic şi tratament. 

”Pentru infrastructura spitalicească, finanţarea este de 2,9 miliarde de euro şi vizează finanţarea spitalelor regionale, investiţii în cabinetele de medicină de familie, infrastructură şi echipamente în domeniile oncologie şi transplant, servicii de reabilitare, paliaţie şi îngrijiri pe termen lung adaptate fenomenului de îmbătrânire a populaţiei”, a mai transmis ministerul.  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.