Premierul Sorin Grindeanu salută datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, depăşind estimările. Premierul spune că este responsabilitatea guvernanţilor ca această creştere să fie resimţită de toţi românii.
”O veste extraordinară pentru România! Economia a crescut cu 5,7% în primul trimestru al lui 2017, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, cu mult peste estimările iniţiale! Responsabilitatea noastră este ca această creştere să fie resimţită de toţi românii”, a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care depăşesc sensibil prognozele analiştilor.
În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.
Pentru întregul an 2017, guvernul mizează pe o creştere economică de 5,2%, în timp ce instituţiile internaţionale şi cei mai mulţi analişti financiari estimează un ritm cuprins între 4% şi 4,5%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.