Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că a fost lansată o licitaţie prin care va fi recrutată o firmă care se va ocupa de aplicarea OUG 109 în toate companiile, instituţiile, autorităţile aflate în coordonarea ministerului pe care îl conduce, precizând că această procedură va oferi stabilitate Consiliului de Administraţie, dar şi managementului instituţiilor respective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“În urmă cu aproximativ o lună am lansat o licitaţie prin care recrutăm o firmă care se va ocupa de aplicarea OUG 109 (Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice - n.r.) în toate companiile, instituţiile, autorităţile din coordonarea Ministerului Transporturilor. Nu poţi să ai un management performant dacă schimbi şi pui sub semnul întrebării activitatea cuiva din patru în patru luni şi urmează două luni, iarăşi patru luni, iar două luni. Ăsta nu este management performant şi nu poate să continue lucrurile în acest mod”, a declarat Sorin Grindeanu, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a explicat că este pentru prima oară când se ia o astfel de decizie pentru instituţiile aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor. 
 
“Este pentru prima dată când se ia această decizie pentru toate autorităţile, toate companiile din coordonarea Ministerului Transporturilor. S-au făcut pe bucăţi, s-au mai făcut câte una, două dar nu pentru toate. Licitaţia este pe final, dacă nu s-a şi încheiat, astfel că vom intra în această procedură care să ofere stabilitate atât Consiliului de Administraţie de la fiecare companie, cât şi managementului şi care să-ţi vină cu un plan aprobat pe patru ani pe care să poată să îl urmărească. Aşa când discutăm de semne de întrebare din patru în patru luni sau din două în două luni, nu poţi să ceri performanţă”, a mai transmis Sorin Grindeanu.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.