Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că, exceptând un tronson din autostrada Transilvania, România nu a semnat niciun contract pentru realizarea infrastructurii rutiere asumate prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR). Întrebat câţi kilometri de autostradă va reuşi România să construiască din totalul de peste 450 asumaţi prin PNRR, ministrul răspunde: „Sper ca toţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Nu există contract semnat în acest moment pe PNRR, din ceea ce s-a discutat şi s-a pus ca şi contract în PNRR, astăzi, în afară de Transilvania, astăzi, când vorbim, niciunul, pe rutier”, a declarat ministrul Transporturilor sâmbătă, la Digi 24. 
Acesta a explicat că cel mai mare proiect rutier asumat prin PNRR este autostrada A 7 Ploieşti – Paşcani care va avea peste 300 de kilometri, iar în acest moment se derulează licitaţii, unele dintre proceduri fiind în faza finală, de atribuire de contracte. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„În PNRR există, în fiecare trimestru, borne, pe care trebuie să le atingi la toate ministerele, astfel încât să primeşti finanţările. (...) Pe A 7, cea mai mare bucată din zona rutieră din PNRR ţinta este să semnăm contratele până la sfârşitul anului acesta. Anul viitor este bornă în PNRR să ai semnate 50% din contracte”, a explicat Grindeanu. 
Conform ministrului, pe teren se lucrează la tronsonul Nădăşelu-Poarta Sălajului, care are o lungime de 42 de kilometri.  
Întrebat câţi kilometri va avea România realizaţi, în anul 2026, din totalul asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ministrul a răspuns: „Sper ca toţi”. 
„A 7 sunt convins că va fi cap-coadă (...), autostrada Transilvania merge, pe capetele din A 8 sunt moderat-optimist, pentru că acolo vorbim de un studiu de fezabilitate pe întreg tronsonul care are studiu şi de impact de mediu  ceea ce înseamnă inclusiv traversarea Carpaţilor prun anumite zone de rezervaţie naturală şi de aia am această rezervă. Dar Transilvania da, A 7 da”, a explicat Grindeanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.