Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat situaţia în care se găseşte Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), menţionând că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă doreşte să o preia, dar că angajaţii agenţiei şi ministerul pe care îl conduce au o “reticenţă” în a trece la acel sistem. El a precizat că până la finalul primului semestru trebuie luată o decizie în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, ce se întâmplă cu ARSVOM, dacă se va desfiinţa sau sau va fi relocată la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În urmă cu aproape o lună jumătate, am avut o întâlnire cu sindicatul de la acolo. ISU şi-a arătat dorinţa de a prelua activitatea ARSVOM. Din partea noastră şi a angajaţilor ARSVOM există, însă, o reticenţă de a trece în acel sistem. A rămas, în urma discuţiei intre mine şi domnul Arafat, ca undeva să spunem 1 iunie – 1 iulie, să luăm o decizie pentru că cea mai proastă decizie este să nu iei nicio decizie.  Urmarea discuţiei mele cu Raed Arafat este ca până la finalul primului semestru să luăm o decizie care să ţină cont şi de doleanţele angajaţilor, dar şi de o anumită construcţie pe care şi-o doreşte ISU şi anume o unică instituţie care să se ocupe de toate aceste situaţii. Nu se exclud, doar că trebuie să înţeleagă şi din partea ISU că aici este un specific aparte şi de aceea va fi nevoie de aceste discuţii”, a declarat Grindeanu.
 
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţase că ARSVOM va fi desfiinţată, iar în urma acestui anunţ au existat mai multe proteste ale angajaţilor. 
 
De asemenea, în vara anului trecut, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmase că ARSVOM are nevoie de un proces de restructurare, dar nu se pune problema desfiinţării acesteia, menţionând că activitatea agenţiei va fi coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.