Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că 80 – 90% din gările şi haltele din România arată ca după război, “jalnic” şi a menţionat că nu există forţa pentru a fi refăcute şi de aceea doreşte transferarea lor la autorităţile locale pentru proiecte de modernizare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Sorin Grindeanu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Constanţa, că este de acord cu descentralizarea. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Eu sunt de acord cu descentralizare şi suntem de acord şi acest lucru îl avem dacă vreţi ca şi ţintă. Am semnat în lunile acestea foarte multe proiecte de descentralizare, a însemnat să spun transmiterea managementului pe CNAIR către autorităţile locale la multe din judeţe sau din municipiile României. Am transmis CFR-ului că doresc o descentralizare. Cred că o să se supere pe mine directorul Simu de la CFR Infrastructură, dar în acest moment tot ceea ce înseamnă gării, halte în România, cred că într-o proporţie de 80 - 90% arată ca după război. Jalnic”, a precizat ministrul Transporturilor.
 
El crede că aceste proiecte îşi găsesc mai bine finalitatea dacă sunt gestionate de autorităţile locale. 
 
“E clar că în acest moment nu există forţa necesară să poată fi refăcute. De asemenea, le transmitem către autorităţile locale. Toate proiectele care stau în picioare. Eu provin din administraţia locală, am fost viceprimar la Timişoara şi preşedintele Consiliul Judeţean Timiş, deci ştiu că multe din aceste proiecte îşi găsesc finalitatea mai bine dacă sunt gestionate de autorităţile locale”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.