Petru Ion Văduva a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie Transgaz, transportatorul naţional de gaze, pentru patru luni, iar Ion Sterian director general provizoriu al companiei, până la finalizarea procedurii de selecţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz informează persoanele interesate asupra faptului că, prin Hotărârea nr.16 din 10 mai 2021, Consiliul de Administraţie al Transgaz a aprobat următoarele: Alegerea lui Văduva Petru Ion, membru al Consiliului de Administraţie, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, pentru o perioadă de patru luni; Desemnarea lui Sterian Ion în calitate de director general provizoriu, până la finalizarea procedurii de selecţie. Durata mandatului este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maxim 6 luni", arată compania.

Petru Ion Văduva a fost director general al companiei din 2013. Între 2006-2008 a fost chief executive officer al Ţiriac Holding.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, Marius Vasile Lupean a fost desemnat în calitate de director financiar provizoriu, până la finalizarea procedurii de selecţie. Durata mandatului este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maxim 6 luni.

Transgaz a realizat în 2020 un profit de 229,78 milioane lei, în scădre cu 34% faţă de 2019, când rezultatul s-a ridicat la 348,25 milioane lei.

Veniturile din exploatare înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii conform cu IFRIC12 au scăzut anul trecut cu 15,5%, la 1,332 miliarde lei, de la 1,576 miliarde lei în 2019.

Transgaz SA Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale.

Compania are o capitalizare de 3,4 miliarde de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.