Bitdefender, cel mai mare producător român de software, a anunţat vineri că fondul de investiţii Vitruvian Partners a devenit al doilea cel mai mare acţionar al companiei, odată cu achiziţia pachetului minoritar de aproximativ 30%, deţinut de fondul de investiţii Axxess Capital, tranzacţie care stabileşte valoarea Bitdefender la peste 600 de milioane de dolari.
”Bitdefender va fructifica noul parteneriat cu Vitruvian Partners pentru a-şi întări poziţia de lider atât în piaţa de soluţii de securitate pentru companii, cât şi în cea pentru utilizatori individuali. Bitdefender şi-a extins amprenta internaţională în ultimii ani prin stabilirea unui nou sediu enterprise în Santa Clara, California, pe lângă cel din Bucureşti”, arată comunicatul.
Astfel, peste 40% din vânzările companiei provin de pe piaţa nord-americană, una dintre regiunile cu cele mai mari creşteri la nivel global.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bitdefender are 1.300 de angajaţi în nouă ţări, care deservesc clienţi din peste 150 de pieţe şi o reţea de circa 7.000 de parteneri revânzători.
„Tranzacţia demonstrează creşterea şi scalarea rapidă a businessului nostru, dat fiind că suntem evaluaţi acum la peste 600 de milioane de dolari. Experienţa amplă a Vitruvian în dezvoltarea companiilor de tehnologie susţine strategia noastră de creştere şi, în special, investiţiile semnificative în construcţia ofertei de soluţii pentru companii şi a prezenţei din Statele Unite ale Americii. Vom continua să operăm cu baze financiare solide, ceea ce ne va permite să ne extindem şi să diversificăm portofoliul de produse ca să ne protejăm mai bine clienţii şi să fim mereu cu un pas înaintea atacatorilor”, spune Florin Talpeş, direcor general şi cofondator al Bitdefender.
Cofondatorii Bitdefender, Măriuca şi Florin Talpeş, vor continua să deţină pachetul majoritar din Bitdefender. Un grup de investitori privaţi mai deţin o participaţie minoritară din companie.
„Realizările Bitdefender sunt pe aceeaşi linie cu ceea ce căutăm pentru noi investiţii şi sunt sprijinite de o echipă excepţională de management care prezintă oportunitate importantă de a crea valoare strategică. Suntem nerăbdători să fim alături de Florin Talpeş şi de echipa lui în drumul spre un nou nivel al inovaţiilor şi expansiunii Bitdefender”, a declarat Stephen Byrne, partener la Vitruvian Partners.
La rândul său, Horia Manda, reprezentant al Axxess Capital, spune că Bitdefender se va transforma într-un furnizor de soluţii de securitate de top, utilizat de oameni şi companii din întreaga lume.
„Odată cu exitul nostru după o călătorie de opt ani, suntem încrezători că, alături de Vitruvian Partners, Bitdefender va continua expansiunea globală cu produse revoluţionare”, afirmă Horia Manda, reprezentant Axxess Capital.
Peste 50% dintre angajaţii Bitdefender sunt implicaţi în activităţi de cercetare şi dezvoltare în cele patru centre R&D din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Tranzacţia dintre Axxess Capital şi Vitruvian Partners a fost intermediată de reprezentanţii filialei din Londra a Deutsche Bank AG şi urmează a fi supusă aprobărilor instituţiilor de reglementare.
Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii revoluţionare de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.
Vitruvian Partners este un fond de investiţii paneuropean, cu sediul în Marea Britanie.
În iunie 2017, Vitruvian a anunţat că a încheiat procesul de fundraising pentru al treilea fond al său. Cu un buget de investiţii de 2,4 miliarde de euro, Vitruvian Investment Partnership III. (VIP III) este cel mai mare finanţator din Europa al companiilor cu dezvoltare accelerată. Vitruvian Partners a investit în 30 de companii cu primele sale două fonduri şi administrează active în valoare de cinci miliarde de euro. Fondul are birouri în Londra, Stockholm, Munchen, San Francisco şi Luxemburg.
Axxess Capital este o firmă de consultanţă în investiţii cu 15 ani de experienţă în sud-estul Europei, timp în care a investit peste 250 de milioane de euro, prin intermediul a trei fonduri de investiţii, în industrii precum producţie, IT&C şi bunuri de larg consum.
Unul dintre fondurile Axxess Capital, Balkan Accession Fund (110 milioane de euro), a vizat oportunităţi investiţionale din România şi Bulgaria şi se află acum în etapa de exit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.