Programul “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 42, începe vineri, 1 septembrie, şi se va derula până în 30 septembrie, adresându-se tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon, conform anunţului Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). O noapte de cazare costă de la 35 lei pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, pentru un sejur de minim 5 nopţi.
”Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediţia de toamnă a programului “Litoralul pentru toţi”, prin care românii se pot caza în hotelurile si pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut”, anunţă FPTR.
Programul “Litoralul pentru toţi”, a ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
Conform estimărilor FPTR, peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.
“Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoş Răducan, presedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
În programul “Litoralul pentru Toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se achiziţionează un sejur de minim 5 nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.