Pentru că ştirile false se ascund sub titluri senzaţionale şi se răspândesc şi din lipsa de atenţie a oamenilor, Facebook a decis să le spună propriilor utilizatorii să citească ştirile înainte să le trimită mai departe, tocmai pentru a nu contribui la răspândirea informaţiilor false.
Facebook a început să testeze o nouă interfaţă, prin care este afişat, pe jumătatea inferioară a ecranului, un mesaj nou atunci când oamenii folosesc funcţia Share fără a fi citit înainte articolul.
Meniul, care apare imediat după apăsarea butonului Share, îi dă utilizatorului (care nu a citit înainte articolul) două opţiuni: să citească articolul sau să continue cu partajarea acestuia.
Facebook nu obligă utilizatorul să citească articolul înainte de a-l partaja, însă îi transmite, subtil, că dă share la un material fără să ştie exact ce conţine.
Noua funcţie este, evident, o încercare de limitare a transmiterii ştirilor false, la căror răspândire contribuie utilizatorii reţelelor sociale, când dau share fără citească mai mult decât titlul.
Pe de altă parte, Facebook, al cărui trafic beneficiază de pe urma răspândirii inclusiv a ştirilor false, nu pare dispus să facă nimic în legătură cu propriul algoritm, care avantajează postările controversate, inclusiv cele care încurajează la ură şi discriminare.
Chiar şi în ceea ce priveşte utilizatorii care dau share fără citească materialele, Facebook s-a mişcat foarte greu. Acest test, care nu se ştie când va fi implementat la nivelul întregii platforme, vine la 8 luni distanţă după ce Twitter a lansat o funcţie similară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.