Banca de stat EximBank şi compania Elba din Timişoara, unul dintre cei mai importanţi producători de corpuri de iluminat din ţară, au încheiat un acord de finanţare în valoare totală de 5,9 milioane de euro destinat dezvoltării activităţii companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Finanţarea EximBank este menită să susţină derularea unor investiţii necesare pentru adaptarea portofoliului de produse ELBA la cele mai noi solicitări ale principalilor parteneri din industria auto, respectiv Alianta Renault Nissan Mitsubishi şi Grupul Volkswagen, arată EximBank într-un comunicat.

“Ne bucurăm că, prin facilităţile acordate, putem susţine trendul de evoluţie pozitivă atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională a unuia dintre cele mai puternice branduri româneşti, cu o istorie de aproape 100 de ani, contribuind astfel la continuarea tradiţiei”, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Segmentul principal de activitate al ELBA este reprezentat de iluminatul pentru automotive, dar portofoliul companiei include şi produse cu tehnologie LED de ultimă generaţie pentru iluminat industrial, stradal, Antiex sau office. 

În prezent, Elba este furnizor principal pentru Automobile Dacia, cu care colaborează de peste 50 de ani, dar şi pentru alte uzine ale grupului Renault din Europa şi de pe alte continente. Pentru grupul VW, societatea timişoreană livrează componente celor două divizii – Skoda (cu care colaborează de peste opt ani) şi Volkswagen, cu care a început recent colaborarea pentru furnizarea de corpuri de iluminat. De asemenea, compania a înfiinţat alături de Varroc Lighting Systems, unul din leaderii mondiali in domeniul iluminatului automotive, o companie mixtă (Varroc-Elba Electronics) ce are ca obiect principal de activitate fabricarea subansamblurilor electronice.

”Ritmul în care producătorii auto lansează modele noi ne provoacă să ne reinventăm în mod agil portofoliul de produse, iar noi am demonstrat că avem capacitatea de a ţine pasul cu solicitările partenerilor noştri. Astfel, ADN-ul companiei s-a conturat puternic prin anticiparea unor cerinţe ale pieţei, fiind recunoscuţi de către principalii clienţi pentru competenţele design to cost şi design to quality, dar şi pentru capacitatea de a alege şi transpune tehnologiile semnificative pe piaţa mass-market. Ne dorim să continuăm să creştem, să ne diversificăm portofoliul de clienţi, gama de produse şi servicii, întărindu-ne poziţia pe piaţa europeană de profil”, a spus Bogdan Cocian, CEO Elba.

Înfiinţată în 1921, la Timişoara, Elba este unul din cei mai mari producători de corpuri de iluminat din ţară. Activitatea sa este împărţită în: Elba Automotive - produce corpuri de iluminat pentru industria de automobile, în special faruri şi lămpi; Elba Lighting - fabrica de corpuri şi sisteme de iluminat pentru sectoarele rezidenţial, industrial, terţiar şi medii speciale; Elba Molding - asigură dotarea atelierelor de producţie ale ELBA cu matriţe, scule, ştanţe, diverse dispozitive, pe care le produce şi pentru alţi clienţi din ţară şi străinătate; Elba Laboratories - laboratoare specializate pentru validare fotometrie, electromecanică, chimie, metrologie şi Elba Com - promovează soluţii moderne de iluminat, oferind o abordare ecologică.

Societatea a înregistrat, în medie, o creştere de peste 12,5% pe an în ultimii şapte ani, ajungând la o cifră de afaceri de peste 60 de milioane de euro în 2018 şi la un număr de peste 1.000 de angajati.

Compania a fost privatizată în anul 1995 prin metoda MEBO (cumpărarea acţiunilor de către angajaţi şi conducere), acţionariatul fiind format din aproximativ 2.000 de actuali şi foşti angajaţi.

EximBank administra la finele lui 2018 expuneri totale de 8 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de 2017, şi înregistra un profit de 113,5 milioane lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.