Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov (DRDP) Braşov anunţă, miercuri, că va semna contractul pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire Sighişoara cu asocierea declarată câştigătoare, atât în luna aprilie, cât şi după reevaluarea ofertei. Valoarea contractului, depăşeşte 257 de milioane de lei, fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În câteva zile, DRDP Braşov va semna contractul pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire Sighişoara. În urma reevaluării ofertelor depuse pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire Sighişoara şi expirarea termenului legal pentru depunerea contestaţiilor (perioadă în care nu a fost depusă nicio contestaţie), ofertantul declarat câştigător este ASOCIEREA S.C. CLEAN PREST ACTIV S.R.L – S.C. T DANCOR ROMCONSTRUCT S.R.L. – ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. – S.C. PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L, acelaşi care fusese declarat câştigător şi în luna aprilie a acestui an”, anunţă, miercuri, DRDP Braşov.  

Sursa citată a precizat că valoarea contractului este 257.772.291,56 lei fără TVA, iar durata de execuţie este de 38 luni (14 luni pentru proiectare şi 24 luni pentru execuţie).  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Varianta de ocolire Sighişoara are o lungime de 13,057 km şi va avea câte o bandă pe sens.  

Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localităţii Albeşti, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localităţii Hetiur.  

Structurile mai importante de pe traseu sunt:   

- la km 0+423 (în zona Albeşti) este prevăzut un pasaj de 74,12 m pentru traversarea căii ferate şi a drumului naţional DN13; 

- la km 1+870 traversarea râului Târnava Mare şi a pârâului Satului se va face printr-un pod de 134,20 m; 

- la km 12+760 (în zona Hetiur) înainte de intersecţia cu DN13, Varianta de ocolitoare Sighişoara traversează o vale adâncă fără curs de apa, pentru traversarea acesteia fiind prevăzut un viaduct cu 6 deschideri, lung de 150 m. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.