Două vaccinuri candidate pentru Covid-19 ale Pfizer şi BioNTech vor fi evaluate rapid de către Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din Statele Unite, a decis luni instituţia, transmite Reuters.
Acţiunile listate în Statele Unite ale companiei germane BioNTech au crescut cu 12%, iar cele ale grupului american Pfizer cu circa 5,4%, în urma informaţiei.
Companiile participă la o cursă globală, alături de alţi producători farmaceutici, între care Moderna şi AstraZeneca, penru dezvoltarea unui vaccin destinat Covid-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus care a omorât peste 568.500 de oameni în întreaga lume, potrivit datelor Reuters.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În prezent nu există vaccinuri aprobate pentru Covid-19, iar Statele Unite şi alte ţări au alocat miliarde de dolari pentru dezvoltarea acestora.
Evaluarea rapidă ar putea face ca vaccinurile candidate ale Pfizer şi BioNTech, BNT162b1 şi BNT162b2, să fie eligibile pentru ”evaluarea cu prioritate” de către Administraţia pentru Medicamente şi Alimente, în cadrul căreia aprobarea ar putea avea loc într-un interval de şase luni.
Compania americană Moderna, care dezvoltă un vaccin potenţial folosind o tehnologie similară cu cea a Pfizer/BioNTech a obţinut un statut similar pentru vaccinul său candidat pentru Covid-19, în luna mai.
BNT162b1 şi BNT162b2 sunt cele mai avansate între cel puţin patru vaccinuri evaluate de companii în studiile clinice desfăşurate în SUA şi Germania.
La începutul acestei luni, companiile au anunţat că testarea în două doze a BNT162b1 pe 24 de voluntari sănătoşi a arătat după 28 de zile că aceştia au dezvoltat niveluri mai ridicate de anticorpi pentru Covid-19 decât în cazul unor persoane infectate.
Companiile se aşteaptă să înceapă un studiu larg, pe 30.000 de participanţi, cel mai devreme în această lună, în funcţie de acordul autorităţilor de reglementare.
Pfizer şi BioNTech se mai aşteaptă să producă până la 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul acestui an şi posibil pese 1,2 miliarde de doze până la sfârşitul anului 2021, dacă vaccinul va avea succes.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.