Dosarul ROBOR. Raiffeisen Bank anunţă, după comunicarea oficială primită de la Consiliul Concurenţei, că va contesta decizia de sancţionare în instanţă. „Raiffeisen Bank România respinge ferm această decizie”

Dosarul ROBOR. Raiffeisen Bank anunţă, după comunicarea oficială primită de la Consiliul Concurenţei, că va contesta decizia de sancţionare în instanţă. „Raiffeisen Bank România respinge ferm această decizie”

Raiffeisen Bank SA informează că a primit din partea Consiliului Concurenţei, în data de 28 septembrie 2026, comunicarea oficială cu privire la decizia de sancţionare şi motivarea aferentă acesteia emisă în cadrul investigaţiei privind o presupusă înţelegere şi/sau practică concertată referitoare la stabilirea cotaţiilor ROBOR de către băncile participante la procesul de fixing.

Conducerea băncii precizează că respinge ferm această decizie, pe care o va contesta în instanţă, solicitând anularea ei.

În data de 7 iunie, Consiliul Concurenţei a anunţat că a sancţionat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR. În cazul Raiffeisen Bank România SA, sancţiunea este de 442,49 milioane lei.
"Raiffeisen Bank S.A. informează investitorii că, în data de 28 septembrie 2026, Consiliul Concurenţei a comunicat oficial băncii decizia de sancţionare şi motivarea aferentă acesteia, emisă în cadrul investigaţiei privind o presupusă înţelegere şi/sau practică concertată referitoare la stabilirea cotaţiilor ROBOR de către băncile participante la procesul de fixing", arată Raiffeisen Bank într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii băncii susţin că decizia Consiliului Concurenţei nu aduce elemente noi faţă de cele prezentate public de banca în luna iunie 2026.
"Prin urmare, având în vedere lipsa oricărei dovezi privind încălcarea legii şi, respectiv, lipsa oricărei dovezi privind o eventuală înţelegere privind stabilirea cotaţiilor ROBOR la care să fi participat, Raiffeisen Bank România respinge ferm această decizie", se precizează în comunicat.
Stabilirea ROBOR se realizează în cadrul unui mecanism strict reglementat, în care băncile participante operează exclusiv în baza unor reguli tehnice clare, stabilite şi supravegheate de către Banca Naţională a României. Transparenţa cotaţiilor reprezintă o componentă esenţială a acestui mecanism reglementat şi nu o opţiune discreţionară a instituţiilor de credit participante, susţine conducerea Raiffeisen Bank România.
"În consecinţă, Raiffeisen Bank România va contesta decizia Consiliului Concurenţei şi va solicita instanţei anularea acesteia. Banca are încredere că instanţele competente vor confirma legalitatea şi responsabilitatea acţiunilor sale", se precizează în comunicat.
Consiliul Concurenţei a anunţat la începutul lunii iunie că a sancţionat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR. Băncile au la dispoziţie o perioadă de 60 de zile de la primirea motivării deciziei de sancţionare pentru a prezenta planuri de măsuri prin care vor elimina practicile anticoncurenţiale.
Aceste planuri vor fi aprobate de către Consiliul Concurenţei. Decizia autorităţii de concurenţă poate fi atacată la Curtea de Apel în 30 de zile de la comunicarea motivării.
Amenzile au fost aplicate astfel: Banca Comercială Română SA - 577,36 milioane lei; BRD-Groupe Société Générale SA - 412,47 milioane lei; Banca Transilvania S.A. - 875,74 milioane lei; Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA) - 85,03 milioane lei; ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala Bucureşti - 405,91 milioane lei; Raiffeisen Bank România SA - 442,49 milioane lei; Exim Banca Românească SA - 96,49 milioane lei; CEC Bank SA - 332,98 milioane lei; UniCredit Bank SA - 431,03 milioane lei; Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA - 28,1 milioane lei; Libra Internet Bank SA - 45,86 milioane lei.
În urma investigaţiei, autoritatea a constatat că băncile participante la stabilirea ROBOR şi-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informaţii confidenţiale şi strategice, în special referitoare la preţ, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing.
ROBOR este rata de referinţă a pieţei monetare interbancare ce influenţează calculul dobânzilor pentru creditele acordate persoanelor juridice (inclusiv entităţi ale statului, precum autorităţi publice locale), dar şi calculul dobânzilor pentru persoanele fizice care au credite acordate anterior anului 2019 şi nu au făcut cerere să treacă la IRCC. Legislaţia în domeniul concurenţei interzice orice înţelegeri între companii care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră