Docherii din Marea Britanie iau atitudine împotriva invadării Ucrainei de către Rusia, porturi din această ţară refuzând să descarce petrol şi gaze ruseşti, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sancţiunile dure din partea guvernului Regatului Unit înseamnă că navele ruseşti nu au voie să acosteze în porturile britanice. Cu toate acestea, o lacună a acestora înseamnă că mărfurile şi energia ruseşti pot fi încă transportate în ţară folosind nave străine, în prezent neexistâns nicio blocare a petrolului şi gazelor din Rusia.

Se pare că lucrătorii din aceste porturi iau acum problema în propriile mâini. Grupul Essar, care conduce rafinăria Stanlow din nord-vestul Angliei, a declarat că o navă sub pavilion german a primit aprobarea să acosteze la terminalul petrolier Tranmere, din apropiere de pe râul Mersey.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cu toate acestea, Sharon Graham, secretarul general al sindicatului britanic Unite, a spus că membrii săi ”nu vor descărca sub nicio formă vreun petrol rusesc, indiferent de naţionalitatea navei care îl livrează”.

”Sunt foarte mândră de faptul că membrii @unitetheunion au luat o atitudine de principiu pentru a împiedica petrolul rusesc să vină în porturile noastre. Dar este îngrozitor că au fost puşi în această poziţie de @GOVUK, care încă îşi târăşte picioarele cu sancţiunile”, a adăugat ea printr-un tweet, duminică dimineaţa.

Între timp, două nave ruseşti care urmau să andocheze în Kent, în sud-estul Angliei, au fost respinse în acest weekend din cauza sancţiunilor.

Personalul portului Grain LNG şi-a exprimat furia că ar putea fi solicitaţi să descarce încărcăturile navelor.

”Lucrătorii de la terminalul National Grid nu vor să atingă marfa, având în vedere tragedia care se desfăşoară în Ucraina. Aceşti angajaţi sunt hotărâţi să-şi arate sprijinul pentru poporul ucrainean şi să susţină sancţiunile impuse Rusiei”, a declarat Matt Lay, şeful pentru energie al sindicatului Unison, care reprezintă lucrătorii de la terminalul Kent, la începutul acestei săptămâni.

Una dintre nave, Boris Vilkitsky, cu un transport de gaz, a acostat sâmbătă în portul Montoir-de-Bretagne din Franţa, după ce a fost refuzată în Marea Britanie.

Greenpeace a declarat într-un comunicat că s-a confruntat pe mare cu această navă, activiştii afişând un banner pe care scria ”Războiul combustibililor fosili”, la sosirea acestuia în Franţa.

În Ţările de Jos, unde navele ruseşti nu sunt în prezent interzise, ​​se pare că muncitorii docurilor iau la rândul lor atitudine.

Muncitorii se pregătesc pentru o reacţie legală din partea companiilor petroliere şi a expeditorilor. Niek Stam, purtătorul de cuvânt al sindicatului olandez FNV Havens, a declarat pentru Source Material: ”Există sânge pe acest petrol, sânge pe acest cărbune şi sânge pe gaze... Suntem în proces de a afla cum îl putem boicota fără a risca o amendă enormă în instanţă.”

Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat pentru Sky News că este obligatoriu ca toate porturile să respecte legislaţia care interzice toate navele ruseşti. El a adăugat că miniştrii Marii Britanii explorează opţiuni pentru ”a reduce şi mai mult cantitatea deja mică de importuri pe care le primim din Rusia. Continuăm să îndemnăm Europa să pună în aplicare planuri pentru a pune capăt dependenţei lor de gazul rusesc”, au adăugat ei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.