Principalul rival al celor de la Netflix, Disney+, a anunţat că va lansa anul acesta un nou abonament, care va costa mai puţin, dar va afişa reclame.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fără să ofere prea multe detalii, Disney a anunţat că, începând de anul acesta, va exista un al doilea abonament pe care utilizatorii îl vor putea alege. Pentru că va include reclame, acest abonament va fi mai ieftin decât cel de până acum.

Noul abonament va fi disponibil în Statele Unite, însă compania spune că extinderea disponibilităţii acestuia va avea loc în 2023, când va începe să fie vândut şi în alte ţări.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Anunţul celor de la Disney vine să confirme zvonurile care circulau până acum despre un Disney+ cu reclame, însă lasă loc şi de multe întrebări.

Dincolo de preţ, care nu a fost anunţat, dar clar va fi mai mic decât abonamentul unic actual, care costă 8 dolari pe lună în SUA, nu se ştie dacă viitorul abonament va include tot conţinutul care există în prezent pe Disney+ şi nici ce fel de reclame vor fi afişate - ce formate, dacă sunt doar în aplicaţie sau vor întrerupe redarea conţinutului etc.

Disney+, care a încheiat anul trecut cu aproximativ 130 de milioane de abonaţi, vede viitorul abonament ca un instrument care-l va ajuta să-şi atingă obiectivul de 230 - 260  de milioane de abonaţi fixat pentru 2022.

Serviciul de streaming al celor de la Disney va fi disponibil şi în România începând cu această vară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.