Directorul reprezentantiv al Nissan, Greg Kelly, arestat în Japonia odată cu fostul preşedinte al companiei,Carlos Ghosn, a fost eliberat marţi pe cauţiune, transmite MarketWatch.
Kelly este acuzat că l-a ajutat pe Carlos Ghosn să îşi subestimeze veniturile pe parcursul mai multor ani.
Eliberarea lui Kelly, de naţionalitate americană, care a avut loc marţi noaptea târziu, a fost posibilă după ce tribunalul Districtului Tokyo a aprobat cererea de elimerare pe cauţiune făcută de avocatul japonez al acestuia.
Kelly a fost eliberat pentru o cauţiune de 70 de milioane de yeni (635.600 dolari), punând capăt detenţiei acestuia de peste o lună. Acesta s-a dus la spital pentru a-şi trata o problemă cervicală cronică.
Gregg Kelly şi Carlos Ghosn au fost încarceraţi într-o închisoare din Tokyo imediat după arestarea lor, le 19 noiembrie. Cei doi sunt acuzaţi de subevaluarea veniturilor lui Ghost cu aproximativ 5 miliarde de yeni (44 milioane de dolari), în perioada 2011-2015.
Cei doi sunt acuzaţi şi de subevaluarea veniturilor lui Ghost pentru ultimii trei ani, cu 4 miliarde de yeni (36 milioane dolari).
Ghosn este reţinut în continuare până pe 1 ianuarie, întrucât este acuzat şi de abuz de încredere.
Procurorii consideră că există riscul ca Ghosn şi Kelly să fugă. În urma eliberării, Kelly trebuie să respecte condiţiile impuse de instanţă.
Kelly a declarat marţi, prin intermediul avocatului său, că este nevinovat.
”Nu am fost implicat în raportări false. Cred că nevinovăţia mea va fi dovedită în instanţă. Doresc să pledez nevinovat şi să îmi refac reputaţia, să mă întorc la familia mea cât mai curând posibil”, potrivit declaraţiei publicate de presă.
Arestarea lui Carlos Ghosn, care este în continuare preşedinte ale grupului francez Renault, cu care Nissan se află într-o alianţă, a atras un interes mare la nivel internaţional şi a provocat îngrijorarea privind practica japoneză de extindere a perioadei de detenţie.
Nissan i-a demis pe Kelly şi Ghosn din funcţiile de director reprezentativ, respectiv de preşedinte, dar cei doi fac parte încă din consiliul de administraţie.
Board-ul Renault nu l-au demis pe Ghosn, dar au numit un preşedinte interimar.
Mitsubishi, al treilea partener în cadrul alianţei, l-a demis la rândul său pe Ghosn din funcţia de preşedinte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.