Dezvoltatorul One United Properties, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa real estate din România, anunţă încheierea tranzacţiei prin care a achiziţionat de la o companie din cadrul Ţiriac Group un teren de 21.165 mp pe malul Lacului Tei, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 15 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dezvoltatorul One United Properties, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa real estate din România, anunţă încheierea tranzacţiei prin care a achiziţionat de la o companie din cadrul Ţiriac Group un teren de 21.165 mp pe malul Lacului Tei. Valoarea tranzacţiei se ridică la 15 milioane de euro. Pentru terenul respectiv a fost deja emis un certificat de urbanism în vederea construirii”, arată compania.

De asemenea, compania informează că intenţionează să dezvolte pe terenul astfel achiziţionat un nou proiect imobiliar, One Lake Club, care va fi conceput ca un club rezidenţial cu apartamente cu design contemporan şi facilităţi integrate, precum piscină, spa, sală de sport sau braserie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Poziţionarea terenului va oferi noului proiect imobiliar pe care compania plănuieşte să îl dezvolte vedere directă asupra Lacului Tei, dar şi acces rapid la facilităţile din zona de Nord a Capitalei sau autostrada A3. Tranzacţia se înscrie în linia strategiei One United Properties de a investi în oportunităţi de dezvoltare premium sustenabile în zone exclusiviste ale Bucureştiului, care se bucură de numeroase facilităţi”, mai arată compania.

 One United Properties este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.