Andrei Iuşut, proprietarul dezvoltatorului imobiliar La Gloire, a anunţat joi că va finaliza în septembrie proiectul "La Gloire Elite - Varşovia 6", care a beneficiat de o investiţie de 14 milioane de euro şi urmează să fie ocupat în urma unui proces de selecţie complex.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Andrei Iuşut, proprietarul dezvoltatorului imobiliar La Gloire, anunţă finalizarea, în septembrie, a proiectului La Gloire Elite - Varşovia 6. Semnat de arhitectul Corvin Cristian, proiectul rezidenţial exclusivist situat în zona Capitale – Dorobanţi, pe strada Varşovia nr. 6, a beneficiat de o investiţie de 14 milioane de euro şi urmează să fie ocupat în urma unui proces de selecţie complex", anunţă dezvoltatorul.

Vânzarea Varşovia 6 se va face exclusiv prin recomandări, în urma unui proces de selecţie şi profilare al ofertelor ce va ţine cont nu doar de puterea de cumpărare a candidaţilor, ci şi de aspiraţii, stil de viaţă, valori, arată compania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Varşovia 6 înseamnă mult mai mult decât un proiect rezidenţial de lux. Este unic pentru că aşa l-am gândit, l-am proiectat şi l-am construit. Este un proiect mic, ridicat într-o zonă aparte, gândit să îmbătrânească frumos şi lent alături de casele istorice din cartier, la care ţinem şi în care am investit tot knowhow-ul şi pasiunea noastră pentru arhitectură şi bun gust. De unde decizia de a găsi proprietari sau chiriaşi care aderă la aceleaşi principii de calitate, estetică, comunitate şi sustenabilitate”, declară Andrei Iuşut.

Construcţia înseamnă 17 apartamente super-premium, cu costuri între 800.000 şi 3 milioane de euro. Cel mai mic apartament din ansamblu, cu două camere, are 134 metri pătraţi construiţi, iar cel mai mare, cu cinci camere, dispune de o o suprafaţă de 288 metri pătraţi construiţi. Complexul are şi două penthouse-uri la al patrulea etaj, fiecare cu 397 metri pătraţi construiţi, unul dintre ele urmând să fie predat gata mobilat.

”Am ridicat un imobil de patrimoniu, în care mai multe generaţii de familii pot investi ştiind că vor lăsa moştenire proprietăţi a căror valoare nu se va diminua în zeci de ani, bunuri ca depozite de sentimente, amintiri de familie, valori emoţionale şi financiare”, adaugă proprietarul La Gloire.

Complexul are faţada placată cu piatră Salzburg, lambriuri şi pardoseli din lemn exotic african, automatizarea tuturor apartamentelor, eficienţa energetică, izolarea fonică perfectă, dotările care asigură o calitate impecabilă a somnului (controlul câmpului electrostatic, parchet ecologic care se autoregenerează, purifică aerul şi previne problemele respiratorii). Apartamentele de la parter vor avea grădini între 53 şi 243 de metri pătraţi, va exista o promenadă comună verde şi alte spaţii verzi vor fi amplasate pe verticala calcanelor vecine.

Andrei Iuşut este un antreprenor care a dezvoltat afacerea de familie Divan Group (ce include brandurile Divan, reţeaua fast food Divan Express şi restaurantele Meze Taverna şi Kuzina, toate plasate în zona centrală a Bucureştiului). El a vândut toate operaţiunile la începutul anului 2017 şi a fondat business-ul La Gloire, activ în imobiliare. Primele proiecte rezidenţiale La Gloire - Pipera Vlad Tepeş şi Parc du LAC - Băneasa - Grădina Zoologică, au fost vândute integral în primele şase luni de la apariţia pe piaţă.

La Gloire este un fond de investiţii românesc cu capital privat, având parteneri companii şi corporaţii cu capital privat. Investeşte în principal în domeniul imobiliar, fiind activ în sudul şi sud-estul Europei.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.