Creşterea cererii pentru vaccinuri antigripale a condus la deficite în unele oraşe europene, amplificând riscul producerii unei posibile duble epidemii, de gripă şi de Covid-19, transmite Reuters.
Multe guverne au mărit comenzile de vaccinuri antigripale în acest an şi au lansat campanii de încurajare a oamenilor să se vaccineze.
Obiectivul este ca vaccinările să aibă loc mai devreme decît de obicei şi să acopere o parte mai mare din populaţia continentului de 450 de milioane de persoane, pentru a reduce povara asupra serviciilor de sănătate.
Producători mari, cum ar fi GlaxoSmithKline, Sanofi, Abbot şi Seqirus, au mărit livrările în Europa, în medie cu 30%, anticipând cererea mai mare. Companiile produc la capacitate maximă şi nu pot satisface cererea suplimentară în totalitate, a anunţat Vaccines Europe,, care reprezintă producătorii.
Interviurile realizate cu cel puţin 10 oficiali guvernamentali şi municipali, precum şi cu experţi medicali au arătat că sistemele din oraşe mari, precum Varşovia, au probleme din cauza cererii anticipate mari, ceea ce provoacă întârzieri şi deficite temporare.
”Anul acesta pacienţii vin tot timpul şi întreabă despre vaccinuri, mai mult de 10 persoane în fiecare zi”, a spus Grazyna Lenkowska-Mielniczuk, director la farmacia Apteka Non Stop din districtul Wola din Varşovia.
”Furnizorii ne spun acelaşi lucru pe care îl spunem şi noi pacienţilor: că nu există vaccinuri şi trebuie să aşteptăm.
Sezonul gripal european începe în octombrie, iar numărul infecţiilor creşte de obicei între mijlocul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie, potrivit datelor Centrului european pentru prevenirea şi controlul bolilor.
Virusurile gripale sezoniere provoacă între 4 milioane şi 50 de milioane de infecţii în fiecare an şi până la 70.000 de europeni mor din cauze legate de gripă, în special în rândul adulţilor în vârstă şi al grupurilor cu risc.
Măsurile de precauţie pentru reducerea transmiterii COVID-19, cum ar fi distanţarea socială, purtarea măştilor şi spălarea mâinilor, pot ajuta la reducerea infecţiilor în acest sezon.
Anul acesta a existat o transmitere gripală ”foarte limitată” în emisfera sudică din acest motiv, a declarat Sylvie Briand, directorul Global Infectious Hazard Preparedness din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, într-un briefing săptămâna trecută.
Chiar şi aşa, infecţiile cu coronavirus, în creştere pe tot continentul, l-au determinat pe comisarul european pentru Sănătate Stella Kyriakides să avertizeze luna trecută despre riscul unei ”unei duble epidemii de COVID-19 şi de gripă”.
Experţii medicali solicită ca mai mulţi oameni să fie vaccinaţi pentru a preveni o criză mai profundă.
”Este nevoie de prevenirea unui val dublu de epidemii, gripă plus COVID-19”, a spus Clemens Wendtner, medic şef de infecţiologie şi medicină tropicală la Clinica Schwabing din München, care recomandă persoanelor cu vârsta sub 60 de ani să se vaccineze în acest an.
Ministerul Sănătăţii din Polonia a anunţat că a cumpărat 3 milioane de doze de vaccin în acest an şi că va cumpăra mai multe dacă va fi necesar - începând de marţi a primit 1,6 milioane de doze.
Dar vaccinurile Influvac Tetra produs de Mylan şi Vaxigrip Tetra produs de Sanofi sunt disponibile doar în 1% din farmaciile din Polonia, potrivit gdziepolek.pl, un site polonez care ajută pacienţii să găsească cea mai apropiată farmacie care deţine un medicament pe care îl caută.
Fluarix Tetra al GSK nu este disponibil, iar Fluenz Tetra al AstraZeneca este disponibil în 5% din farmacii, a arătat site-ul web.
O purtătoare de cuvânt a Mylan a spus că firma a reuşit să-şi îndeplinească angajamentele de aprovizionare în Polonia şi monitorizează nivelurile de aprovizionare. Un purtător de cuvânt al AstraZeneca a declarat că compania nu este la curent cu problemele de aprovizionare.
În Belgia, o treime din vaccinurile comandate nu au fost încă livrate şi unele vor ajunge mai târziu decât de obicei, potrivit agenţiei pentru medicamente. Guvernul a rezervat aproape 3 milioane de vaccinuri anul acesta, cu 10% mai multe decât anul trecut.
În Klagenfurt, un oraş din sudul Austriei cu 100.000 de locuitori, autorităţile au anunţat că au făcut comanda obişnuită pentru vaccinuri în ianuarie şi că au încercat fără succes să îşi mărească cota în momentul declanşării pandemiei.
”Există deja o penurie gravă de vaccinuri antigripale în toată Austria şi o nevoie acută de acţiune”, a spus consilierul Franz Petritz.
Guvernul austriac a comandat 1,25 milioane de doze de vaccin pentru populaţia sa de aproape 9 milioane, cu 60% mai multe faţă de anul trecut, a anunţat Ministerul Afacerilor Sociale.
Vaccinurile au început să sosească abia de la jumătatea lunii septembrie şi durează până ajung la centrele de vaccinare din întreaga ţară, potrivit ministerului, adăugând că nu este clar dacă vor fi necesare mai multe.
Având în vedere timpul lung necesare pentru producerea vaccinurilor antigripale, producătorii au făcut toate eforturile posibile pentru a creşte producţia în circumstanţe excepţionale, a arătat Vaccines Europe. Dar capacitatea de a face mai mult acum este limitată.
Alocarea dozelor către ţări are loc de obicei cu un an sau mai mult înainte de un sezon gripal, iar producţia pentru emisfera nordică începe la începutul lunii martie.
Durata scurtă de valabilitate face, de asemenea, dificilă adaptarea la circumstanţe neprevăzute, a spus o purtătoare de cuvânt a GSK.
Compania caută să producă şi să distribuie mai multe vaccinuri pentru 2020 şi anii următori, dar se aşteaptă ca cererea să depăşească în continuare capacitatea de producţie.
Sanofi şi AstraZeneca livrează volume record şi au pus la dispoziţie o cantitate suplimentară, au spus purtătorii de cuvânt ai producătorilor de medicamente.
Cererea de doze de vaccin antigripal a crescut în Italia cu peste 40% faţă de anul trecut, la 17 milioane, a declarat Massimo Scaccabarozzi, preşedintele asociaţiei companiilor farmaceutice italiene.
Dar unele autorităţi locale au început să comande vaccinuri abia în această lună.
”Am atins deja limita posibilităţilor noastre industriale. Nu ştiu dacă şi în ce măsură va fi posibilă creşterea în continuare a cantităţii dacă vor exista alte cereri, a spus Scaccabarozzi”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.