Autorităţile sud-coreene au citat riscul unor represalii economice chineze atunci când au acuzat anul trecut firma de tehnologie marină SI Innotec de încălcarea legilor comerciale pentru activitatea sa la noul program de submarine militare din Taiwan, potrivit unui document al poliţiei văzut de Reuters şi unor două persoane familiarizate cu chestiunea.
Într-o declaraţie din 17 februarie 2022, adresată unui judecător, care a solicitat arestarea directorului general al SI Innotec, Park Mal-sik, poliţia a declarat că autorităţile se tem de repetarea sancţiunilor ample impuse de Beijing în 2016, după ce Seulul a decis să instaleze THAAD, sustem american antirachete.
China a fost de acord să ridice aceste măsuri la sfârşitul anului 2017.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Declaraţia poliţiei spunea că acordul SI Innotec de a furniza Taiwan echipamente de fabricare a submarinelor ”afectează direct securitatea generală a Coreei de Sud”, iar poliţia, care s-a consultat cu autoritatea de reglementare a vânzărilor de arme din ţară, este ”îngrijorată de o criză echivalentă cu o a doua desfăşurare a THAAD, cum ar fi ca represalii economice”.
Autoritatea de reglementare a Administraţiei Programului de Achiziţii pentru Apărare (DAPA) a spus unui subcontractant neidentificat că guvernul are ”preocupări de export” în ceea ce priveşte Taiwanul şi ”adoptă o atitudine foarte precaută” cu privire la astfel de aprobări, se arată în declaraţie.
Judecătorul a ordonat arestarea lui Park pe 28 februarie, pe motiv că el prezenta un risc de fugă şi ar putea distruge probe, potrivit unei persoane familiarizate cu problema. Ţ
În declaraţia sigilată văzută de Reuters, poliţia a citat reacţia furioasă a Chinei, într-un articol Reuters din 2021 despre contractorii şi experţii din apărare din Coreea de Sud şi din alte şase ţări care lucrează la programul de submarine al Taiwanului.
SI Innotec, care a fost amendată în august 2022, şi Park, care a primit o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, neagă faptele greşite şi au făcut recurs.
Prin intermediul unui avocat al companiei, Park a refuzat să comenteze.
Semn al unei represiuni mai ample, alte două companii sud-coreene care ar fi furnizat Taiwanului au fost, de asemenea, acuzate în noiembrie de încălcarea legilor comerciale, iar unul dintre directorii lor executivi a fost acuzat de spionaj industrial, potrivit înregistrărilor instanţei şi a patru persoane familiarizate cu chestiunea.
Identităţile subcontractanţilor de inginerie de apărare Keumha Naval Technology (KHNT) şi S2&K şi acuzaţiile cu care se confruntă co-inculpaţii în procesul lor cu uşile închise nu au fost publicate anterior.
Reuters nu a putut determina dacă tensiunile geopolitice au fost discutate în acele proceduri în curs.
Un oficial al KHNT, care a vorbit sub rezerva anonimatului pentru că nu era autorizat să vorbească cu mass-media, a confirmat un dosar penal în derulare. Compania a refuzat alte comentarii. S2&K nu a avut niciun comentariu.
Pe fondul tensiunilor militare tot mai mari cu China, Taiwanul a dezvăluit primul său submarin autohton pe 28 septembrie, în oraşul-port Kaohsiung, din sud. Nava va intra în curând în probele pe mare.
Declaraţia poliţiei, SI Innotec şi interviurile cu şapte persoane cu legături militare, construcţii navale şi juridice arată în ce măsură consideraţiile politice despre o ruptură economică cu China, cel mai mare partener comercial al Seulului, au influenţat investigaţiile Coreei de Sud asupra celor trei companii.
Oamenii au vorbit sub rezerva anonimatului, pentru a discuta despre procedurile legale în desfăşurare cu implicaţii de securitate naţională.
Ministerul de Externe al Seulului a fost ”complet împotriva” colaborării KHNT cu Taiwanul şi a semnalat dezaprobarea acesteia către DAPA, potrivit unei persoane familiarizate cu subcontractantul.
Declaraţia poliţiei spunea că multe firme cu expertiză în submarine au evitat să ajute Taiwanul, deoarece nu se aşteptau la aprobarea guvernului, având în vedere riscul de ”daune mai mari (economiei) decât beneficii”, inclusiv o posibilă interdicţie chineză a exporturilor sud-coreene.
Poliţia a refuzat să comenteze, invocând preocupări de securitate naţională. Parchetul care i-a acuzat pe cei trei subcontractanţi a refuzat să comenteze procedurile judiciare aflate în desfăşurare.
Reuters a încercat să-l contacteze pe preşedintele de atunci, Moon Jae-in, prin biroul unui fost consilier.
Biroul a adresat întrebări Ministerului de Externe. Ministerul de Externe a declarat că ştie că procesele sunt în desfăşurare şi a transmis întrebări detaliate DAPA.
DAPA a spus că respectă legea atunci când ia decizii privind exporturile, dar nu a mai comentat.
Un anchetator al poliţiei, care a vorbit sub condiţia anonimatului pentru a discuta despre chestiuni legale în curs, a spus că nu a existat nicio presiune din partea guvernului liberal al lui Moon, care a părăsit mandatul în mai 2022, pentru a fi duri cu SI Innotec.
Reuters nu a putut determina dacă Beijingul a făcut presiuni pe Seul pentru a reprima companiile.
Solicitat de Reuters pentru comentarii, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a acuzat Partidul Democrat Progresist din Taiwan, aflat la guvernare, de ”coalizare cu forţele externe”.
Purtătorul de cuvânt nu a rsăpuns la întrebarea dacă Beijingul a presat Seulul cu privire la subcontractanţi.
Beijingul a declarat pentru Reuters, în 2021, că ţările implicate în proiectul Taiwanului ”se joacă cu focul”.
Ministerele de Externe şi de Apărare din Taiwan nu au comentat.
Seulul nu are legături diplomatice formale cu Taipei şi a evitat să înarmeze insula guvernată democratic asupra căreia China îşi revendică suveranitatea, chiar dacă întreprinderile sale încheie tranzacţii cu arme cu alte ţări asiatice vecine.
EXPERTIZĂ STRĂINĂ
Preşedintele Taiwanului Tsai Ing-wen a iniţiat programul de submarine de apărare indigene în 2016. Noile nave, care completează două livrate de Ţările de Jos în anii 1980, reprezintă ”un mijloc de descurajare strategic”, care face mai dificil ca China să îşi exercite puterea navală în Pacific, a declarat amiralul taiwanez care conduce proiectul, într-un briefing intern din septembrie.
Mulţi experţi militari spun că o flotă extinsă de submarine taiwaneze ar putea complica o potenţială invazie a Beijingului.
Oficialii americani, totuşi, avertizează că astfel de active nu ar trebui să vină în detrimentul armelor mai mici, care ar ajuta Taiwan să ducă ”război asimetric” împotriva arsenalului mult mai mare al Chinei.
Taiwan s-a bazat pe expertiza ofiţerilor de marina din Coreea de Sud pensionaţi - inclusiv manageri de la SI Innotec şi KHNT - care nu sunt obligaţi, prin reglementările Ministerului Apărării, să solicite permisiunea înainte de a lucra în străinătate.
SI Innotec este acuzată de încălcarea Legii Comerţului Exterior, care necesită aprobarea DAPA pentru a transfera în străinătate numeroase ”bunuri strategice” pentru uz militar.
Autoritatea de reglementare are, de asemenea, sarcina de a promova exporturile, un rol care impune oficialilor să ia decizii dure cu privire la tranzacţii, altfel profitabile, care ar putea enerva China, au spus patru persoane familiare cu cazurile penale.
În 2019, SI Innotec a ajuns la un acord cu constructorul naval taiwanez CSBC pentru a furniza şi instala echipamente de sudură şi asamblare în valoare de 12 milioane de dolari pentru fabricarea de corpuri submarine sub presiune, conform contractelor prezentate la proces.
Echipamentul nu a fost conceput exclusiv pentru scopuri militare şi nu a implicat tehnologie sensibilă, a declarat SI Innotec pentru Reuters.
SI Innotec a declarat că contractul, la cererea CSBC, a enumerat utilizarea principală a echipamentului ca pentru generarea de energie eoliană.
Aceasta a declarat pentru Reuters că este ”obişnuită” ca contractele de echipamente cu dublă utilizare să fie ”semnate pentru uz industrial, fără a expune utilizarea militară”, iar clienţii taiwanezi sunt discreţi în ceea ce priveşte munca de apărare.
CSBC, care conduce construcţiile pentru submarine, are o afacere de energie eoliană offshore. A refuzat să comenteze contractele sale.
În aprilie 2020, DAPA a sugerat SI Innotec să verifice cu aceasta dacă echipamentul ar putea fi clasificat ca bunuri militare şi necesită aprobare de export, potrivit documentelor instanţei.
Ca răspuns la întrebările Reuters, subcontractantul a spus că a spus DAPA că exportă bunuri cu dublă utilizare, care pot fi supuse unui proces de auto-certificare pe care autoritatea de reglementare nu îl supraveghează.
Rezultatele acestei autocertificări au arătat că nu este necesară aprobarea de export şi DAPA a fost informată, a spus SI Innotec.
În august 2022, Tribunalul Districtual Changwon a amendat SI Innotec cu 14 miliarde woni (10,42 milioane USD).
”Acuzaţii erau pe deplin conştienţi că echipamentul în cauză va fi folosit pentru fabricarea unui submarin militar”, a decis instanţa.
SI Innotec a declarat că poliţia a desemnat echipamentul ca bunuri militare după o consultare ”subiectivă şi opacă” cu DAPA, bazată ”pe date limitate”.
Aceasta a spus că are ”îndoieli puternice” cu privire la faptul că exporturile sale vor fi considerate de calitate militară dacă nu ar fi fost trimise în Taiwan.
CEO-ul SI Innotec, Park Moo-sik, care nu a fost acuzat personal, continuă să lucreze în Taiwan la proiect, au declarat două persoane familiare cu mişcările sale. El a refuzat să comenteze prin intermediul unui avocat al companiei.
CHESTIUNE DE PERMISIUNE
KHNT şi directorul său executiv, ofiţerul naval în retragere Yang Hyang-kweon, ar fi transferat ilicit o componentă de submarin în Taiwan, au declarat două persoane familiare cu acordul subcontractantului.
Yang - care nu a răspuns cererilor de comentarii - a fost reţinut anul trecut şi eliberat pe cauţiune în martie, arată înregistrările instanţei.
Componenta era legată de un tub de lansare a torpilelor, potrivit a două persoane familiarizate cu munca KHNT.
Coinculpatul KHNT, S2&K, este specializat în astfel de sisteme.
KHNT a trecut iniţial prin procesul DAPA, potrivit unei a trei persoane familiarizate cu problema. Dar nu a primit niciun răspuns când a vrut să trimită modele detaliate şi a mers înainte pentru a respecta un termen limită, au spus două dintre persoane.
În acest moment, Ministerul de Externe al Seulului a declarat DAPA că dezaprobă acordul, a spus unul dintre ei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.