Damen a construit, în şantierul de la Galaţi, o navă de patrulare pentru Marina Militară din Pakistan. Construcţia navei de 91 de metri şi aproape 3.000 de tone a durat un an şi opt luni.
Damen a organizat joi, în Terminalul de Pasageri al Portului Constanţa, ceremonia de livrare a primei nave de patrulare (echivalentul corvetei), construite de muncitori români, în ţara noastră.
Este vorba de Offshore Patrol Vessel 1900 - ʺPNS Yarmookʺ - navă construită de Şantierul Naval Damen Galaţi pentru Marina Militară din Pakistan.
Ed Veen, naval advisor la Damen, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că nava a fost construită în conformitate cu specificaţiile cerute de Marina Militară din Pakistan şi echipamentul şi armamentul vor fi puse pe navă în Pakistan.
“Proiectul a purtat numele Corvetă -1900. Nava a fost construită în conformitate cu specificaţiile din Pakistan. Noi doar am construit nava, iar armamentul şi celelalte echipamente vor fi montate în Pakistan. Nava este construită pentru operaţiuni maritime de securitate şi antipiraterie. Diferenţa între o navă cum este aceasta şi o fregată din Olanda este că nava aceasta a fost construită cu specificaţiile comerciale, ceea ce face ca procesul de construcţie să fie relativ mai puţin costisitor, însă aşa cum a cerut Marina Militară din Pakistan, s-au adăugat şi nişte elemente specifice navelor militare”, a afirmat reprezentantul Damen.
Nava respectivă are o lungime de 91 de metri, o lăţime de 14 metri, tonajul brut fiind de aproape 3.000 de tone.
Construcţia a durat un an şi opt luni. A doua corvetă pentru Marina Pakistaneza este deja în lucru, au mai precizat reprezentanţii Damen
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.