Directorul General Delgaz Grid, Cristian Secoşan, va participa, luni, 20 mai, la evenimentul televizat News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”, ediţia a VI-a, la care va vorbi despre necesitatea investiţiilor masive în reţelele de transport pentru susţinerea tranziţiei energetice şi pentru ca energia curată să ajungă la consumatori.
“Tranziţia energetică nu se va putea face fără reţele robuste şi moderne. Este un lucru bun că avem o producţie tot mai mare de energie verde ca urmare a dezvoltării de noi capacităţi regenerabile şi a valului de prosumatori. Dar pentru ca această energie curată să ajungă la consumatori sunt necesare investiţii masive pentru întărirea reţelelor. Aceasta implică însă foarte mulţi bani pe care operatorii i-ar putea investi în condiţiile unui cadru de reglementare adecvat, care să recunoască toate costurile asociate”, afirmă Cristian Secoşan.
De altfel, mărirea şi diversificarea capacităţilor de producţie, transport şi stocare a energiei şi principalele trenduri care duc la modificarea mixului energetic, cu accent pe energia curată sunt printre subiectele dezbătute la evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă” – ediţia a VI-a.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ceilalţi speakeri la eveniment sunt: Pavel Casian Niţulescu - Secretar de Stat în Ministerul Energiei, George Niculescu - Preşedinte, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Karoly Borbely - CEO, Hidroelectrica, Cosmin Ghiţă - CEO, Nuclearelectrica, Daniel Apostol - Director General, Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), Laurenţiu Urluescu - Preşedinte, Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Silvia Vlăsceanu - Director Executiv, Asociaţia Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), Liviu Gavrilă - Vicepreşedinte, Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA), Radu Dudău - Director, Energy Policy Group (EPG), Dumitru Chisăliţă - Preşedinte, Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), Raluca Covrig - Director Afaceri Publice & Comunicare, Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) şi un reprezentant al Romgaz.
“Energy Road - Energie la tine acasă” este un eveniment premium tradiţional al News.ro, aflat la a şasea ediţie, organizat în contextul politicii energetice europene, care îşi propune să urmărească drumul energiei de la producător la tine acasă, cu jaloanele ţinând de deciziile autorităţilor şi ale companiilor care activează pe piaţă, scopul fiind înţelegerea mai bună a domeniului şi conturarea unor soluţii de viitor.
Domeniul energetic din România este complex, cu companii puternice, atât de stat, cât şi private, ceea ce a complicat elaborarea unei viziuni pe termen lung. Companiile din domeniu au făcut investiţii, dar se dezvoltă după propriile strategii şi de multe ori sunt afectate de schimbările politice şi legislative, de crize, precum şi de decizii administrative cu efecte asupra pieţei energiei. În plus, deciziile luate la nivelul Uniunii Europene (Green Deal) ridică noi provocări României în obiectivul de a-şi asigura securitatea energetică, plătind astfel preţul întârzierii reformelor şi investiţiilor. De aceea, drumul energiei trebuie analizat în concordanţă cu noua conjunctură internă şi internaţională, iar evenimentul News.ro îşi propune actualizarea informaţiilor, stimularea dezbaterilor şi aducerea energiei la tine acasă în primul rând din punct de vedere informativ.
Evenimentul este organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri FPPG, Delgaz Grid şi Romgaz.
Mai multe detalii în privinţa subiectelor abordate şi a speakerilor la: https://evenimente.news.ro/eveniment-news-ro-energy-road-energie-la-tine-acasa-editia-a-vi-a-21559399
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.