Peste 15 operatori economici din Sectorul 3 al Capitalei au fost controlaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de poliţişti din mai multe structuri ale Poliţiei, dar şi de jandarmi, într-o acţiune comună. Au fost date 24 de amenzi în valoare de peste 40.000 de lei şi au fost ridicate mai multe documente.
Controalele au fost făcute de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Poliţia Sectorului 3 (structurile: ordine publică, investigarea criminalităţii economice şi investigaţii criminale), SICE Central, Serviciul de Ordine Publică, Brigada Rutieră, sprijinite de efective din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, precum şi de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acţiunea a vizat 15 operatori economici din Sectorul 3 al Capitalei, fiind urmărită prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit şi faptelor de evaziune fiscală.
În urma controalelor au fost aplicate 24 de amenzi în valoare totală de 40.060 de lei. Dintre acestea, 2 în cuantum de 14.000 de lei aplicate conform OG. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale; 1 amendă de 4.000 de lei a fost aplicată conform Legii Contabilităţii nr. 82/1990; 2 amenzi de 20.000 de lei au fost aplicate conform HG nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; 19 amenzi au fost date la alte acte normative, în valoare de 2.060 de lei
De asemenea, au fost ridicate documente contabile în vederea verificării, pentru stabilirea unor eventuale nereguli.
Acţiunea a fost desfăşurată în sistem integrat, iar împreună cu poliţiştii au fost prezenţi şi inspectori ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.