Consiliul Concurenţei solicită modificarea legislaţiei privind înfiinţarea cabinetelor medicale veterinare şi a firmelor de contabilitate, după ce a constatat că o parte din condiţiile de înfiinţare şi funcţionare a acestora sunt mai restrictive. Astfel, condiţiile trebuie să fie cel puţin similare cu prevederile din domeniul sănătăţii umane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 ”Condiţiile de înfiinţare şi funcţionare a cabinetelor medicale veterinare şi a firmelor din domeniul contabilităţii sunt mai restrictive decât cele necesare pentru desfăşurarea activităţii cabinetelor medicale umane, constituind bariere care afectează concurenţa. Aceasta este principala constatare a Consiliul Concurenţei în urma finalizării unui studiu privind impactul prevederilor legale care obligă companiile din domeniul contabilităţii şi cel al serviciilor medicale să fie deţinute şi/sau administrate de profesionişti în domeniu”, a informat autoritatea de concurenţă.

Astfel, la ora actuală, un cabinet medical cu personalitate juridică poate funcţiona dacă administratorul sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie sunt medici.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În acelaşi timp, un cabinet medical veterinar poate funcţiona doar dacă printre asociaţi se regăseşte cel puţin un medic veterinar care trebuie să fie şi reprezentantul legal al firmei.

Pentru ca o societate comercială de contabilitate/expertiză contabilă să poată funcţiona trebuie ca majoritatea acţiunilor sau a părţilor sale sociale să fie deţinute de contabili/experţi contabili, iar structura de administrare să fie aleasă în majoritate dintre aceştia.

Practic, legislaţia nu permite persoanelor care nu deţin calificare în domeniul medicinei veterinare sau contabilităţii, dar care deţin capital investiţional, să înfiinţeze firme pe această piaţă.

”Dacă în cazul serviciilor medicale umane, protecţia sănătăţii publice este adecvat asigurată doar prin impunerea unor cerinţe care vizează conducerea firmei, fără a impune vreo cerinţă cu privire la deţinerea capitalului, nu se justifică impunerea unor criterii mai restrictive pentru serviciile medicale veterinare şi pentru cele de contabilitate. În acest fel, se reduce concurenţa prin limitarea accesului operatorilor economici pe pieţele respective”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Ca urmare, autoritatea de concurenţă solicită modificarea legislaţiei privind înfiinţarea şi funcţionare companiilor din domeniul contabilităţii şi cel al serviciilor medicale veterinare, astfel încât condiţiile să fie cel puţin similare cu prevederile din domeniul sănătăţii umane.

O astfel de modificare ar putea conduce la întărirea concurenţei şi la accesul mai multor furnizori de servicii pe piaţă. Asigurarea unor condiţii pentru stimularea concurenţei ar putea conduce la înregistrarea de eficienţă şi la creşterea calităţii serviciilor, contribuind la promovarea intereselor clienţilor, precizează autoritatea de concurenţă.

Atât profesia de contabil, cât şi cea de medic fac parte din categoria profesiilor liberale, iar Comisia Europeană încurajează eliminarea reglementărilor care restricţionează în mod vădit şi nenecesar concurenţa şi care sunt disproporţionate în raport cu scopul urmărit (printre acestea regăsindu-se şi cerinţele care privesc deţinerea unei părţi din capitalul social), şi anume asigurarea unui nivel cât mai ridicat de calitate al serviciilor oferite la preţuri competitive, accesibile unui segment cât mai ridicat din populaţie/clienţi.

Totodată, studiile efectuate la nivel european au arătat că pieţele pe care nu există reglementări privind controlul intrării sunt mai dinamice, furnizează mai multă inovaţie şi se concentrează direct pe nevoile consumatorilor în ceea ce priveşte accesul şi serviciile oferite.

Varianta preliminară a studiului poate fi consultată pe pagina web a instituţiei timp de 30 de zile.

 Observaţiile vor fi trimise şi în forma neconfidenţială, având în vedere că acestea vor fi publicate odată cu varianta finală a studiului.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.