Nicolae Kovacs, CEO Agista, consideră că România ar putea să adopte anumite strategii care să dezvolte foarte puternic anumite sectoare şi să devenim foarte cunoscuţi pentru acestea, oferind ca exemple în acest sens agricultura şi IT-ul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Nicolae Kovacs a vorbit la Conferinţa Roinvest – Ediţia a IV-a, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox, despre ce oportunitate are România în această perioadă.
“Noi, ca ţară, astăzi, avem o mare oportunitate, cum de fapt am avut şi în 2008, când a fost marea criză  perioada în care, de exemplu, Polonia a făcut ceea ce trebuia să facă, dar şi a crescut extrem de mult şi a mers pe contrasens, faţă de alte ţări. Cred că suntem şi noi în exact aceeaşi situaţie astăzi, în care am putea să adoptăm anumite strategii de ţară care să ne dezvoltă anumite sectoare foarte puternic şi să fim cunoscuţi, foarte cunoscuţi pentru anumite sectoare. Aici mă refer, bineînţeles, la agricultură, care este cel mai important sector care ar trebui să fie extrem de sprijinit şi îl vedem că suferă zilele astea din cauza pieţei şi din cauza cerealelor care vin din ţara vecină. În acelaşi timp, cred că sectorul IT este unul care ar trebui să continuăm să-l susţinem extrem de puternic sau să îl ajutăm să crească fiindcă, cu siguranţă avem un pol puternic de IT şi făcându-ne mai puţin competitivi pe sectorul ăsta probabil că ar fi un păcat deoarece am strica tot ce am construit în ultima vreme”, a explicat Nicolae Kovacs. 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El consideră că trebuie făcute investiţii în domenii strategice. 
“Noi investim în nişte domenii strategice. Credem foarte mult că în următorii 15 ani aceste domenii strategice vor avea foarte mult de crescut, cum ar fi IT, recycling, industria medicală şi, bineînţeles, o parte de agri-tech şi agri-food. Cred foarte mult că trebuie să avem o strategie de ţară şi în a sprijini aceste fonduri. Cred că ne trebuie o legislaţie puternică, care să poată să permită jucătorilor instituţionali mari, de talie naţională, cum ar fi fondurile de pensii sau fondurile din asigurări, să poată să investească în astfel de fonduri şi să le ajute să investească mai departe în companii şi să le crească foarte mult şi astfel să putem să avem cât mai multe companii listate la Bursă şi, de ce nu, cât mai mulţi jucători puternici care să poată să ajute în această creştere economică”, a mai declarat CEO Agista.
Parteneri ai evenimentului sunt AgistaBanca TransilvaniaNordis Group şi Philip Morris România.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.