Creşterea competenţelor digitale ar trebui să fie prioritate naţională, în condiţiile în care economia României nu poate ajunge să producă şi să exporte mai multe servicii şi produse cu valoare adăugată mare fără o populaţie educată în acest sens, a declarat marţi directorul general al retailerului online eMag, Iulian Stanciu, prezent la conferinţa Profit.ro “MAKING THE RIGHT MOVE”.
Stanciu consideră că România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte dezvoltarea competenţelor digitale la nivel naţional.
”Din păcate, suntem pe ultimul loc în Europa din acest punct de vedere. Dacă vrem ca economia să crească, să producă şi să exporte produse şi servicii cu valoarea adaugată mai mare, trebuie să creştem competenţele digitale ale populaţiei. (...) Ar trebui să fie o prioritate naţională”, a afirmat directorul general al eMag.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Stanciu a subliniat că valoarea adăugată este foarte importantă pentru o afacere, pentru că aceasta va duce, pe termen lung, şi la o valoare financiară mai mare.
”Este foarte importantă valoarea adaugată în cazul unei afaceri. Dacă există valoare, vor veni şi investitorii”, a afirmat Stanciu.
El a subliniat că împărţirea în mai multe procese este esenţială pentru rezolvarea problemelor complexe care apar într-o afacere, iar încrederea în oameni este şi ea foarte importantă pentru devoltarea unei afaceri.
”Pe mine m-a ajutat programarea să împart în mai multe procese o problemă complicată. (...) În plus, încrederea în oameni este foarte importantă, fara ea nu poţi merge înainte, nu poţi construi o afacere. (...) Când începi o afacere, trebuie să ţinteşti sus, chiar dacă nimeni nu garantează că vei atinge acel obiectiv”, a adăugat Iulian Stanciu.
La evenimentul Profit.ro, Garry Kasparov, considerat cel mai mare jucător de şah al tuturor timpurilor, fost campion mondial pe parcursul a 15 ani consecutivi şi cel mai tânăr campion mondial din istoria şahului, vine în premieră la Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.