Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că nu renunţă la hidrocentralele de acumulare prin pompaj. Acesta a explicat că avantajele acestor unităţi de producţie constau în faptul că asigură capacităţi mari de stocare pentru o perioadă mai lungă, de asemenea sunt mai prietenoase cu mediul
„Am avut un prim test reuşit în PNRR, pentru că am lansat un apel, Investiţia 4, pe stocare, atât stocare în baterii, deci achiziţia de capacităţi de stocare, unde interesul a fost fabulos, cât şi producţia de baterii şi panouri fotovoltaice, unde interesul a fost mai scăzut, fiind vorba şi de aplicaţii mult mai complexe. Datorită acestui interes fenomenal pentru achiziţia de baterii noi pregătim o schemă din Fondul pentru Modernizare şi ne străduim, într-un ritm nebun, să o putem aproba până în toamnă. Vorbim de jumătate de miliard de euro care vor fi puţi la dispoziţia beneficiarilor interesaţi de achiziţia de baterii”, a anunţat Sebastian Burduja luni, în cadrul conferinţei News.ro „ENERGY ROAD-ENERGIE LA TINE ACASĂ”.
Ministrul a precizat că susţine ideea ca, în cadrul programului Casa Verde, să fie cerute şi capacităţi de stocare a energiei produse de panourile fotovoltaice.
Acesta a precizat că nu renunţă la hidrocentralele de acumulare prin pompaj
„De asemenea, nu renunţ la hidrocentralele de acumulare prin pompaj. Ele asigură capacităţi mari de stocare pentru o perioadă mai lungă, de asemenea sunt mai prietenoase cu mediul decât câmpuri întregi de baterii pe care nu ştim încă exact cum o să le reciclăm pe termen lung şi depind de resurse critice, care nu vin întotdeauna din părţi facile ale lumii”, a adăugat ministrul.
Evenimentul este organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi Agenţiei de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri FPPG, Delgaz Grid, Romgaz, AS & Partners, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.