Zonele metropolitane şi aglomerările urbane sunt motoarele economice ale unei ţări, iar fără investiţii nu există dezvoltare, a declarat joi Adina Vinţan, expert dezvoltare urbană şi metropolitană, consultant la Banca Mondială, la evenimentul de business „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizat de Agenţia de presă News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aceasta a prezentat ghiduri pentru reşedinţele de judeţ din România.

”Fără investiţii nu există dezvoltare. Am realizat un îndrumar care să ajute administraţiile publice în atragerea de investitori. Cu toţii vrem să transformăm oraşele într-unele cu cât mai frumoase, avem nevoie de dezvoltare. Iar zonele metropolitane şi aglomerările urbane sunt motoarele economice ale unei ţări”, a declarat joi Adina Vinţan, expert dezvoltare urbană şi metropolitană, consultant la Banca Mondială, la evenimentul de business „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizat de Agenţia de presă News.ro.

Ea a prezentat un studiu privind zonele urbane care arată că 15% din locuitori fac naveta către oraşul-nucleu pentru locul de muncă sau pentru studii.

”Cele mai dezvoltate regiuni din Uniunea Europeană şi cele mai productive au în componenţă cel puţin o zonă metropolitană sau o aglomeare urbană mare şi dinamică. Acest lucru se aplică şi în România. Dacă luăm ca exemplu regiunea Nord-Vest, Cluj-Napoca, care e cel mai mare oraş al regiunii, are populaţie de 18% din cea a regiunii şi produce 36% din veniturile firmelor din regiune. Este valabil în toată ţara”, a precizat Adina Vinţan.

Metropolele româneşti trebuie să atragă oameni şi investiţii şi au nevoie de o viziune şi măsuri integrate, spune ea.

”Întotdeauna de-a lungul istoriei, creşterea economică a mers mână în mână cu creşterea populaţiei. În ultimele decenii, rata fertilităţii a scăzut foarte  mult, în UE e sub nivelul de locuire. Acest lucru se resimte inclusiv în România. Trebuie să avem măsuri de atragere a oamenilor, atât  în oraşe pentru urbanizare, noi avem şi o diasporă, şi poate eficientizate măsurile de atragere a migranţilor străini în România”, a subliniat ea.

De asemenea, ea spune că, la nivel de viziune, cele mai mari oraşe au avut un plan de dezvoltare bine pus la punct, o viziune de creştere încă de la început, cu peste o sută de ani înainte.

”La nivelul României, avem nevoie de planuri urbanistice şi de o viziune pentru fiecare dintre oraşele noastre şi pentru zonele metropolitane”, a subliniat Adina Vinţan.

Evenimentul „Oraşul meu – Acasă şi la birou” este organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri Ceetrus, SVN Romania, Genesis Property, Sema Parc, Cosmopolis. Partener instituţional este Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Guvernul României şi partener media Profit.ro.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.