Confederaţiile patronale şi confederaţiile sindicale cer Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, să limiteze, în procedură de urgenţă, în conformitate cu prevederile Legii concurenţei (Legea 21/1996, art. 4), preţurile aplicate la energie şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020, pentru cel puţin 1 an, precizând că legea prevede posibilitatea de prelungire până la 3 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Scrisoarea deschisă e semnată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), CNS ”Cartel Alfa”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România-Frăţia, Confederaţia Patronală din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din Romania (CONPIROM), Patronatul Naţional Român, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.

”Confederaţiile patronale şi confederaţiile sindicale representative semnatare îşi exprimă îngrijorarea si sunt alarmate de criza energetică cu care România se confruntă. Suntem constienţi de criza internaţională, dar creşterile realizate în România depăşesc cu mult creşterile la nivel global, punând în situaţii limită atât cetăţenii ţării, cât şi întregul sistem economic, care nu mai poate, în condiţiile actuale, să facă faţă unei competitivităţi corecte”, arată acestea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Patronatele şi sindicatele spun că situaţia este datorată unui cumul de factori, printre care: Liberalizarea pieţelor energetice (gaz şi energie electrică) în România simultan cu problemele generate de criza pandemică, care la rândul ei a generat o criză energetică internaţională; Lipsa tuturor actelor normative de reglementare a liberalizării, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul economic; Lipsa mecanismelor de control aplicate preventic.

”Vă solicităm ca în procedură de urgenţă, în conformitate cu prevederile Legii concurenţei (Legea 21/1996, art. 4), să se limiteze preţurile aplicate la energie şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020, pentru cel puţin 1 an (legea prevede posibilitatea de prelungire până la 3 ani). În acest fel se poate câştiga timpul necesar ca, împreună cu partenerii sociali, să se poată corecta şi realiza cadrul legislativ, cuprinzând şi reglementările care să evite o criză economică şi socială,  inclusiv conflicte sociale deschise. Solicităm de asemenea crearea unui Task Force naţional care în termen de maxim o lună să vină cu soluţii pe termen mediu şi lung pentru asigurarea securităţii energetice a României, iar aceste soluţii să se materializeze într-un pact asumat de toate forţele politice şi de partenerii sociali”, adaugă semnatarii scrisorii.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.