Comisia Europeană va prezenta o lege europeană privind materiile prime critice, precum litiul, folosit în numeroase sectoare industriale. Oficialii europeni susţin ratificarea de acorduri cu ţări precum Chile, Mexic şi Noua Zeelandă şi doresc „un nou impuls” pentru negocierile cu state precum Australia şi India, în aşa fel încât Europa să nu fie dependentă de China, care controlează industria prelucrătoare la nivel mondial.
„Fie că vorbim despre cipuri personalizate pentru realitatea virtuală sau despre unităţi de stocare pentru instalaţii solare, accesul la materii prime este decisiv pentru succesul transformării noastre într-o economie digitală durabilă. Litiul şi pământurile rare vor deveni în curând mai importante decât petrolul şi gazul. Numai în Europa, cererea de pământuri rare va creşte de cinci ori până în 2030. Problema este că în prezent o singură ţară domină aproape întreaga piaţă. Trebuie să evităm să ajungem din nou într-o stare de dependenţă, cum s-a întâmplat cu petrolul şi cu gazele”, a afirmat preşedinta Comisiei Europene miercuri, în Parlamentul European,
Ursula von der Leyen a subliniat că, în contextul în care China controlează la nivel mondial industria prelucrătoare prelucrând, în prezent, aproape 90 % din pământurile rare şi 60 % din cantitatea totală de litiu, Uniunea Europeană îşi îndreaptă atenţia către alte state.
Oficialul european intenţionează să propună ratificarea acordurilor cu Chile, Mexic şi Noua Zeelandă. Şi doreşte reimpulsionarea negocierilor cu parteneri precum Australia şi India.
„Vom identifica proiecte strategice de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare, de la extracţie la rafinare şi de la prelucrare la reciclare. Şi vom constitui rezerve strategice acolo unde aprovizionarea este în pericol. Iată de ce pot anunţa astăzi că vom prezenta o lege europeană privind materiile prime critice Ştim că această abordare poate da rezultate. În urmă cu cinci ani, Europa a lansat Alianţa pentru baterii. Şi, nu peste mult timp, două treimi din bateriile de care avem nevoie vor fi produse în Europa. Anul trecut am anunţat Actul european privind cipurile. Şi iată că prima gigaîntreprindere de cipuri va începe să funcţioneze în lunile următoare. Acum trebuie să repetăm acest succes. Acesta este şi motivul pentru care ne vom spori participarea financiară la proiectele importante de interes european comun. Iar în viitor voi susţine cu fermitate crearea unui nou Fond european al suveranităţii”, a mai anunţat Ursula von der Leyen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.