Emisiile medii de CO2 ale maşinilor noi înmatriculate în UE, Islanda, Norvegia şi Marea Britanie în 2020 au scăzut cu 12% faţă de 2019, anunţă Comisia Europeană.
"Datele provizorii de monitorizare, publicate ieri, 29 iunie, arată că emisiile medii de CO2 ale maşinilor noi înmatriculate în UE, Islanda, Norvegia şi Marea Britanie în 2020 au scăzut cu 12% faţă de 2019. Este de departe cea mai mare scădere anuală a emisiilor de când au început să fie aplicate standardele privind emisiile de CO2 în 2010. Acesta coincide cu introducerea treptata a standardelor mai stricte privind emisiile de CO2 pentru autoturisme începând cu 1 ianuarie 2020", arată Comisia Europeană.
Pentru perioada 2020-2024, Regulamentul stabileşte obiectivele în materie de emisii de CO2 la nivelul întregii flote a UE la 95 gCO2 / km pentru maşinile nou înmatriculate şi la 147g CO2 / km pentru autoutilitarele nou înmatriculate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Principalul motiv pentru această scădere accentuată a emisiilor de CO2 a fost creşterea ponderii înmatriculărilor de vehicule electrice, care s-a triplat de la 3,5% în 2019 la peste 11% în 2020. În ciuda pieţei globale în scădere a autovehiculelor noi din cauza pandemiei COVID-19 , numărul total de maşini electrice înregistrate în 2020 a continuat să crească, ajungând pentru prima dată la peste 1 milion pe an. Emisiile medii de CO2 provenite de la autoutilitarele noi vândute în UE, Islanda, Norvegia şi Regatul Unit în 2020 au scăzut uşor", mai arată datele CE.
Datele provizorii arată că legislaţia europeană privind standardele de emisii de CO2 continuă să fie un instrument eficient de reducere a emisiilor de CO2 produse de maşini şi autoutilitare şi că trecerea la electromobilitate este în curs. Producătorii de vehicule au la dispoziţie 3 luni pentru a revizui datele şi pot notifica Comisia dacă consideră că există erori în setul de date.
Datele finale, care urmează să fie publicate la sfârşitul lunii octombrie 2021, vor sta la baza deciziei Comisiei de a stabili cum trebuie să se conformeze producătorii cu obiectivele lor specifice în materie de emisii şi dacă sunt datorate amenzi pentru excesul de emisii. Revizuirea actualelor standarde privind emisiile de CO2 pentru a le alinia la noile obiective mai ambiţioase în materie de climă ale UE va face parte din propunerile „Fit for 55” ale Comisiei, care urmează să fie adoptate la 14 iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.