Opt proiecte de cercetare la scară largă, menite să dezvolte tratamente şi metode de diagnosticare pentru coronavirus, au fost selectate în cadrul unei cereri accelerate de propuneri lansate în luna martie de Iniţiativa privind medicamentele inovatoare (IMI), un parteneriat public-privat, a anunţat marţi Comisia Europeană. Cinci dintre proiecte vizează diagnosticarea şi au ca scop crearea de dispozitive care să permită diagnosticarea într-un interval de 14 - 40 de minute, în cabinete medicale sau la locuinţa pacientului. Celelalte trei proiecte vizează dezvoltarea de tratamente.
”Comisia a anunţat astăzi, 12 mai, că 8 proiecte de cercetare la scară largă, menite să dezvolte tratamente şi metode de diagnosticare pentru coronavirus, au fost selectate în cadrul unei cereri accelerate de propuneri lansate în luna martie de Iniţiativa privind medicamentele inovatoare (IMI), un parteneriat public-privat. Pentru a finanţa un număr mai mare de propuneri de înaltă calitate, Comisia şi-a majorat angajamentul la 72 de milioane EUR (faţă de cele 45 de milioane EUR prevăzute iniţial) din programul Orizont 2020 programul UE pentru cercetare şi inovare. 45 de milioane EUR vor fi furnizate de industria farmaceutică, partenerii IMI asociaţi şi alte organizaţii implicate în proiecte, totalul investiţiilor ridicându-se la 117 milioane EUR”, anunţă CE.
Dintre cele 8 proiecte finanţate în cadrul cererii de propuneri IMI, 5 se axează pe metode de diagnosticare şi 3 pe tratamente. Cele care se axează pe instrumentele de diagnosticare intenţionează să dezvolte dispozitive care pot fi utilizate oriunde, cum ar fi în cabinetele medicale sau în propria casă a pacientului şi pot produce rezultate rapide în 14-40 minute. Celelalte proiecte, care se vor concentra asupra dezvoltării de tratamente, vor lucra în principal la actuala pandemie de coronavirus, însă vor depune eforturi considerabile în ceea ce priveşte pregătirea pentru viitoare epidemii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În total, aceste proiecte reunesc 94 de organizaţii, cum ar fi universităţi, organizaţii de cercetare, întreprinderi şi organisme publice. Se constată, de asemenea, o implicare puternică a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), care reprezintă peste 20 % din participanţi şi care vor primi 17 % din buget.
Mariya Gabriel, comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, a declarat: „Trebuie să reunim expertiza şi resursele sectorului public şi ale sectorului privat pentru a învinge această pandemie şi pentru a ne pregăti pentru alte eventuale epidemii. Cu această finanţare din partea programului Orizont 2020, a industriei şi a altor parteneri, suntem în măsură să accelerăm dezvoltarea metodelor de diagnosticare şi a tratamentelor legate de combaterea coronavirusului, instrumente esenţiale de care avem nevoie pentru a aborda situaţia de urgenţă la nivel mondial.”
Proiectele selectate astăzi fac parte din răspunsul european comun la pandemia de coronavirus pe care Comisia îl coordonează încă de la începutul crizei.
La 4 mai, Comisia a angajat în total 1,4 miliarde EUR cu ocazia evenimentului donatorilor intitulat Răspunsul mondial la coronavirus, din care 1 miliard este alocat prin Orizont 2020 şi are ca scop elaborarea de vaccinuri, noi tratamente şi metode de diagnosticare pentru a preveni răspândirea coronavirusului. În plus, începând cu ianuarie 2020, Comisia a mobilizat un total de 352 de milioane EUR în cadrul programului Orizont 2020. Aceasta include, printre altele, 48,2 milioane acordate unui număr de 18 proiecte de cercetare care au început deja să lucreze la pregătirea şi răspunsul în caz de epidemii, teste de diagnosticare rapidă la locul acordării asistenţei medicale, noi tratamente şi noi vaccinuri.
Iniţiativa privind medicamentele inovatoare (IMI) este un parteneriat public-privat între Comisia Europeană şi industria farmaceutică reprezentată de Federaţia Europeană a Industriei şi a Asociaţiilor Farmaceutice (EFPIA). Scopul său este de a îmbunătăţi sănătatea prin accelerarea dezvoltării medicamentelor inovatoare şi accesul pacienţilor la acestea, în special în zonele în care există o necesitate medicală sau socială nesatisfăcută.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.