Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) atrage atenţia din nou asupra necesităţii unui climat economic şi fiscal predictibil în România. ”În ciuda semnalelor de alarmă transmise de mediul de afaceri în ultimii ani, ne aflăm în prezent într-o situaţie precară, cu un deficit excesiv, fiind pe punctul de a pierde sume importante din fondurile europene în lipsa unor măsuri sustenabile”, au transmis reprezentanţii Coaliţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Măsuri arbitrare, decise din scurt, sunt între cauzele crizei actuale. Aşa cum indică şi analize  recente, în cei şapte ani şi jumătate de când noul Cod Fiscal a fost adoptat, au fost făcute peste 550 de modificări, mai puţin de jumătate din alineatele iniţiale rămânând neschimbate, afectând negativ încasările bugetare. O astfel de abordare este, în mod evident, opusul predictibilităţii şi eficienţei. De aceea, Coaliţia pentru Dezvoltarea României reiterează nevoia de predictibilitate şi de eficientizare a aparatului public”, a transmis, miercuri,s eară, Coaliţia Pentru Dezvoltarea României, într-un comunicat de presă.

Semnatarii acestuia, solicită ”un angajament serios şi de durată al tuturor partidelor, începând cu cele aflate la guvernare, în vederea redresării României”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Solicităm renunţarea la practica modificărilor fiscale periodice, arbitrare, luate pe ultima sută de metri şi fără studii de impact, dar care afectează imediat şi de cele mai multe ori negativ activitatea companiilor, colectarea de taxe şi veniturile bugetare”, a mai transmis CDR.

Cele trei puncte cheie asupra cărora consideră că se impune consensul politic sunt:

  1. Eficientizarea cheltuielilor publice pe termen mediu şi lung.
  2. Urmărirea îndeaproape a direcţiilor asumate de România prin PNRR şi implementarea tuturor reformelor aferente.
  3. Revenirea la un sistem fiscal simplificat şi predictibil, care şi-a dovedit meritele, bazat pe o cotă unică de impozitare, aplicată atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice, eliminarea tuturor scutirilor care şubrezesc în prezent baza de impunere, şi plafonarea contribuţiilor sociale.

”CDR consideră aceste măsuri necesare nu doar în vederea stabilităţii fiscale şi bugetare, ci şi pentru creşterea coeziunii sociale, prin asumarea unor ţinte comune şi asigurarea unui climat fiscal care elimină privilegiile şi pune bazele unui cadru economic unitar”, a mai transmis Coaliţia.

CDR este o alianţă de organizaţii ai căror membri contribuie cu peste 50% la PIB-ul României şi care, prin agregarea resurselor, urmăreşte ca aceştia să îşi atingă potenţialul maxim, România să devină atractivă economic, iar calitatea vieţii să crească.

CDR reuneşte reprezentanţi ai investitorilor români şi străini în România.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.