Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) şi oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii au semnat pe data de 1 aprilie 2021 un contract de finanţare în valoare de 3,6 milioane de lei pentru a mări capacitatea de circulaţie pe DN1, între Comarnic-Predeal, a anunţat marţi CNAIR.
“Compania Naţională de Administare a Infrastructurii Rutiere,în calitate de beneficiar al finanţării şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de organism intermediar pentru transport, au convenit în data de 1 aprilie 2021, încheierea contractului de finanţare pentru proiectul <<Măsuri de sporire a capacitatii de circulatie pe DN1- Valea Prahovei, sectorul de drum Comarnic- Predeal>> în vederea acordării finanţarii nerambursabile alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020”, se mai arată în comunicat.
Valoarea totală a proiectului este de 3.686.547,35 lei şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala şi 15% contribuţia proprie.
Perioada de implementare a proiectului este de 13 luni, respectiv între data de 1 iunie 2021 şi 30 iunie 2022 la care se adaugă, dacă este cazul, şi perioada de desfăşurare a activităţilor proiectului înainte de semnarea contractului de finanţare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Potrivit CNAIR, obiectivul general ale proiectului este este de a spori eficienta economica a reţelei de transport din Romania. “Obiectivul operaţional specific este de a aduce îmbunătăţiri în ceea ce priveşte viteza de călătorie între Comarnic şi Predeal, prin descongestionarea traficului pe ruta existenta (DN1), îmbunătăţind astfel şi conectivitatea la nivel regional”,susţin reprezentanţii CNAIR.
Proiectul are în vedere elaborarea studiului de fezabilitate si a proiectului tehnic de execuţie pentru 6 obiective de investiţie aflate de-a lungul drumului naţional DN1 – Valea Prahovei în zona Comarnic – Predeal.
Primul obiectiv presupune amenajarea pasajului pietonal subteran sau suprateran în piata centrală din Comarnic intersectie DN 1 cu strada Ghioseşti şi amenajare pasaj pietonal subteran sau suprateran la Primăria Comarnic.
Al doilea obiectiv presupune amenajarea pasajul pietonal subteran sau suprateran de la intersecţia DN1 cu strada Crinului (Poiana Ţapului), strada Telecabinei (Buşteni) şi strada Panduri (Predeal).
Al treilea obiectiv îl reprezintă realizarea pasajului rutier de la intersectia DN1 cu strada Prahovei (Azuga), iar al patrulea obiectiv înseamnă realizarea pasajului rutier de la intersecţia DN1 cu DN73A (Predeal).
Obiectivul al cincilea presupune realizarea unui pasaj rutier la intersectia DN1 cu Bulevardul Republicii (Sinaia Sud), iar al şaselea obiectiv înseamnă realizarea pasajului rutier la intersecţia DN1 cu Bulevardul Ferdinand (Sinaia Nord).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.