Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat marţi finalizarea înainte de termen a lucrărilor la podul de peste râul Olt, lângă municipiul Slatina, pe Drumul Naţional 65 (DN65 - E574) Craiova – Piteşti, fiind ridicate astfel restricţiile de circulaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La finalul lunii iulie, CNAIR a anunţat că, începând din 28 iulie, vor fi demarate lucrări de reparaţii pe podul peste râul Olt, în zona municipiului Slatina.

În acest context, compania a impus restricţii de circulaţie, traficul urmând să se desfăşoare pe un singur fir, alternativ.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Termenul initial de ridicare a restricţiilor de circulaţie era 31 august. Lucrările la acest pod au fost suportate din veniturile proprii ale CNAIR şi au vizat remedieri ale structurii de rezistenţă, ale drumului carosabile şi ale hidroizolaţiei, potrivit companiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.