Compania Naţională de Administrare a Infastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, miercuri, că, în primele trei zile de lucrări pe Valea Oltului, au fost tăiaţi în total 2.000 de arbori. Echipele care se ocupa de defrişări au mai avansat cu 510 de metri pe cele 8 zone ale versantului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”La ora 20.00 s-a redeschis traficul rutier pe DN7 (Boiţa - Lazaret) conform programului zilnic stabilit. Echipele care se ocupa de defrişări au mai avansat astăzi cu 510 m pe cele 8 zone ale versantului. Până la acest moment au fost eliberaţi 2.725 m din cei 6.245 m necesari drumurilor de acces la zonele în care vor fi realizate studiile de teren”, a transmis, miercuri seară, CNAIR.

Compania precizează că, în primele 3 zile de la începerea lucrărilor de defrişare şi de asigurare a treseelor au fost tăiaţi aproximativ 2000 de arbori.

”Lucrările vor fi reluate mâine la ora 6.00. Reamintim că sectorul DN7, în lungime de aproximativ 8 km, cuprins între Boiţa şi Lazaret este închis zilnic între orele 6.00 şi 20.00 în perioada 08 iulie - 09 august”, a mai transmis compania.

În acest interval de timp constructorul lotului 2 al autostrăzii Sibiu - Piteşti trebuie să defrişeze aproximativ 10 ha de pădure aflată în zonele critice şi să asigure traseele necesare proiectării şi execuţiei.

Lucrările au început în 8 iunie şi sunt programate să dureze o lună. Traficul este oprit în intervalul 06.00 - 20.00. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.