Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat, luni seară, că relaxarea măsurilor va continua, la fel şi măsurile de sprijin anunţate de Guvern, chiar dacă nu există întreaga finanţare asigurată pentru acestea. ”A fost o greşeală, trebuie să recunoaştem, a statului român să iniţieze măsuri fără să aibă bani să le finanţeze”, a declarat ministrul. Acesta a precizat că într-o lună au putea demara apelul pentru măsura de sprijinire a activităţilor HoReCa.
”Trendul va fi spre redeschidere, spre relaxare, aşa cum a anunţat şi premierul. Populaţia vaccinată este în creştere, vaccinarea continuă şi este un succes, ceea ce este un lucru foarte bun. Avem deja peste 4 milioane de români care au primit cel puţin o doză de vaccin, ceea ce este un lcuru foarte num. De asemenea, numărul de cazuri scade, toţi indicatorii ne arată că este în regulă această relaxare, această deschidere şi că ea va continua”, a declarat Claudiu Năsui, la TVR, luni seara.
Întrebat dacă va continua sprijinul companiilor, Năsui a declarat că urmează să fie sprijinte companiile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este un sprijin care continuă, este un lucru care a fost făcut pe nişte baze pe care a trebuit să le reparăm din mers, dar facem lucrul acesta în continuare, astfel încât toate întreprinderile care au fost forţate să fie închise (...) toată lumea să fie remunerată”, a declarat Năsui.
Ministrul Economiei a adăugat că Măsura 1 este finalizată, toate plăţile fiind făcute.
”Vă anunţ şi vă spun că inteţionăm să o relansăm. Microgranturi – 2.000 de euro, sume mici, dar care contează. O să o reluăm pentru că ea s-a epuizat”, a mai declarat ministrul, precizând că momentul lansării ”rămâne de văzut”, în funcţie de momentul în care se identifică sursa de finanţare.
În ceea ce priveşte Măsura 2, Claudiu Năsui a precizat că aceasta continuă şi se va ajunge la finanţarea celei mai mari părţi a cererilor.
”A fost o greşeală, trebuie să recunoaştem, a statului român să iniţieze măsuri fără să aibă bani să le finanţeze (...) Nu face niciun bine nimănui să promiţi bani pe care să nu-i dai. Acesta este un lucru care cât sunt eu ministru nu se va întâmpla. Facem măsuri numai în măsura în care le avem bugetate”, a mai declarat ministrul, precizând că pe Măsura 2 este un deficit de 500 de milioane de euro.
Ministrul a explicat că măsura de sprijin pentru HoReCa ar putea începe în următoarea lună.
”Avem şi o măsură HoReCa prin care toate întreprinderile din zona HoReCa vor primi 20% din scăderea cifrei de afaceri între 2019 - 2020 (...) Sper ca în următoarea lună să începem apelul. (...) Ca să nu mai existe buluceală la început sau la final, vom împărţi banii. Toată lumea aplică într-o perioadă, evaluăm cererile şi apoi 2,5 miliarde lei, că atât avem disponibil, îi vom împărţi la toţi. Toată lumea va primi, poate nu toţi banii, dar toată lumea va primi”, a mai explicat Năsui.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a publicat în transparenţă decizională Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19. Bigetul este de 500 de milioane de euro şi se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 74.000 de beneficiari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.