Liderul PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, că preocupare principală a liberalilor şi a Guvernului este de a rămâne în ţinta de deficit asumată de 4,4 la finalul acestui an, pentru a putea fi continuate programele de finanţare din bani europeni.
„Vă pot spune că preocuparea noastră principală este să rămânem în ţinta de deficit, aşa cum a fost stabilită cu instituţiile europene, cu Comisia Europeană, să rămânem în 4,4 la finele anului pentru a putea să ne continuăm programele de finanţare din bani europeni. Este absolut obligatoriu”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat vineri la sediul PNL, cât de mare este deficitul şi cât de mare este nevoia de a interveni pe fiscalitate pentru a aduce bani la bugetul de stat.
Chestionat dacă ar putea fi o variantă o creştere de TVA pentru anumite categorii de produse, Ciucă a răspuns: „Am mai discutat chestiunea aceasta. Atunci când vorbim de creşterea de TVA, trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce pentru că de regulă TVA, pe de o parte creşte inflaţia, pe de altă parte s-a demonstrat că nu de fiecare dată aduce creştere economică. Motiv pentru care aşteptăm să vină specialiştii şi să luăm o decizie, să vedem care sunt efectele în economie şi să să vedem desigur care sunt efectele asupra cetăţenilor”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a adăugat că nu este cazul să vină cu variante privind fiscalitate până nu este făcută o analiză a ministerelor de linie.
„Aş vrea să clarificăm pentru că nu are rost să generăm o temere în rândul anumitor categorii sociale, chiar profesionale şi în momentul de faţă este clar că la nivelul ministerelor de linie se discută diferite variante, ipoteze şi se desfăşoară o serie de calcule faţă de modul în care putem să gestionăm mai bine bugetul ţării şi atunci, până ce nu am avem clar toate aceste cifre pe masă, nu cred că trebuie să venim cu variantele care efectiv ne bulversează pe fiecare dintre noi”, a mai spus liderul PNL.
Întrebat dacă există consens pe varianta ca angajaţii din construcţii şi industria alimentară să plătească şi ei contribuţiile la asigurările sociale, Nicolae Ciucă a replicat: „Există o parte mare de adevăr în ceea ce înseamnă modul în care îşi gestionează bugetul companiilor”.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu mediul privat, cu cei care lucrează în sectorul construcţiilor şi în sectorul agricol a reieşit foarte clar că au nevoie de o perioadă de timp pentru a putea să îşi adapteze modul în care efectuează cheltuielile. Ca atare, orice măsură care intră brusc într-un sector sau altul, bulversează tot ceea ce înseamnă activitatea companiilor. Nu vreau să mă antepronunţ pe niciuna dintre măsuri pentru că ele nu au fost decise. Cred că oamenii, indiferent unde lucrează sau ce companie gestionează, nu merită să fie puşi în anumite ipostaze. În momentul de faţă cred că este mai nimerit să îi lăsăm pe fiecare să îşi desfăşoare activitatea. Sunt o serie întreagă de domenii unde există vârf de activitate şi să se preocupe fiecare cu ce are de făcut”, a completat preşedintele liberalilor.
Ciucă –
Ciucă –
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.