Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA anunţă, luni, că traficul feroviar a fost oprit între staţiile Apaţa şi Augustin, judeţul Braşov, pentru remedierea unui deranjament la sistemul de alimentare cu energie electrică, provocat de o autobasculantă care circula în zona şantierului de lucrări, deschis pe firul I. Şase trenuri vor ajunge la destinaţie cu întârziere.
UPDATE: ”La ora 18.26 s-a redeschis firul II Apaţa - Augustin, traficul feroviar fiind reluat în condiţii normale. 6 trenuri de călători, care au staţionat temporar în gările adiacente, vor ajunge la destinaţie cu întârzieri, din cauza deranjamentului provocat de o autobasculantă care circula în zona şantierului de pe firul I, unde se desfăşoară lucrări de reabilitare”, a precizat CFR.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit CFR, din primele informaţii transmise de la faţa locului, de către personalul feroviar al SRCF Braşov, o autobasculantă, care aparţine contructorului ce desfăşoară lucrări de reabilitare pe firul I, a lovit un stâlp de susţinere şi a avariat inclusiv componentele sistemului de alimentare cu energie electrică a liniei de contact de pe firul II.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Personalul de specialitate al Regionalei CF Braşov se află la faţă locului şi intervine cu drezina pantograf pentru reparaţii, înlocuire componente avariate şi remedierea deranjamentului, iar timpul estimat pentru finalizarea operaţiunilor şi repunerea sub tensiune a liniei de contact de pe firul II (firul I fiind închis pentru lucrări de reabilitare) este de circa 2 ore”, a transmis CFR.
Compania menţionează că, până la finalizarea intervenţiilor şi retragerea drezinei pantograf din linie curentă, următoarele 3 trenuri de călători IR 1734 (Cluj Napoca - Bucureşti Nord), IC 531 (Bucureşti Nord - Cluj Napoca) şi R 3503 (Braşov - Mediaş) sunt oprite temporar în staţiile Racoş, respectiv Feldioara.
În circulaţie la această oră, dar cu estimare staţionare temporară până la finalizarea lucrărilor de intervenţie, sunt şi trenurile R 3533 (Braşov - Mediaş) şi R 3536 (Mediaş - Braşov).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.